ENERGIA NOUA

Daca ramanem prizonierii mintii , ea ne face invariabil vinovati şi tot mintea riscă să ajungă judecătorul lumii întregi. Starea de bine, starea de mulţumire şi de fericire sînt în interiorul nostru. Pur şi simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea şi invers. Suferinţa nu poate vedea dragostea şi invers. Lumina nu poate vedea întunericul. Mintea înfricoşată nu poate observa pacea, iar mintea plină de ură nu are puterea de a percepe dra¬gostea. Ceea ce ne atrage atenţia, ne captează energia şi aici începe un proces subtil de atracţie. Ceea ce observăm devine prezent mai mult şi mai mult în vieţile noastre. Fie că ne place sau nu, simplul fapt că “observăm” ceva atrage mai mult din acel ceva către noi. De îndată ce putem “observa” mai multă dragoste, mai multă frumuseţe, mai multă iertare, mai multă fericire, mai multă căldură şi armonie, vom atrage aceste aspecte în vieţile noastre. Ele vin pentru că “este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumuseţea şi de aceea frumuseţea se înfăţişează în faţa sa, prin diferite

evenimente.Critica nu face decît să atraga către noi ceea ce criticăm, ceea ce nu ne place la alţii, ceea ce ne enervează la lumea înconjurătoare şi aceasta pentru că Universul nu ne vede diferiţi. În ochii divinităţii sîntem “unul”, iar demonstraţia ne prinde nepregătiţi aproape întotdeauna. Insistenţa de a critica, a agresa, fie în numele moralităţii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei generează un subtil proces de atracţie a evenimentelor pe care le dezavuăm. Haideti sa observam mai mult ce-i bun, ce-i frumos, ce-i în armonie cu binele, sa ne apropiem de acestea toate şi sa ne dam seama ca nu avem nevoie de agresivitate sau de ură pentru a ne împotrivi lor, căci aşa cum a spus

Budha – “Răul pe care nu-l ataci se autodistruge.”

A le da altora ceea ce ne-ar plăcea să ne dea ei nouă este cu totul altceva decît a aştepta să primim de la ei ceea ce ne place. Este ceva complet diferit, este ceva ce – odată început – ne împinge către un drum al existenţei de neimaginat. Este o schimbare de paradigmă, una majoră, ascunsă într-o mică modificare de perspectivă. Încotro ne transportă fiinţa simplul fapt de a le face altora ceea ce ne dorim pentru noi? Am zice că în cea mai profundă, mai puternică şi mai masivă transformare spirituală pe care ne-am putut-o imagina vreodată. Exerciţiul zilnic de a gîndi, a spune, a vorbi şi a face oricărui om pe care-l întîlnim ceea ce ne-am dori pentru noi înşine ne schimbă vieţile pînă-n străfundul rădăcinilor, dar – mai ales – ne schimbă copleşitor pe noi. Ne vom descoperi aşa cum ne-am visat, dar părea că nu putem spera vreodată să fim.