Ceea ce observăm devine prezent

Daca ramanem prizonierii mintii , ea ne face invariabil vinovati şi tot mintea riscă să ajungă judecătorul lumii întregi. Starea de bine, starea de mulţumire şi de fericire sînt în interiorul nostru. Pur şi simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea şi invers. Suferinţa nu poate vedea dragostea şi invers. Lumina nu poate vedea întunericul. Mintea înfricoşată nu poate observa pacea, iar mintea plină de ură nu are puterea de a percepe dra¬gostea. Ceea ce ne atrage atenţia, ne captează energia şi aici începe un proces subtil de atracţie. Ceea ce observăm devine prezent mai mult şi mai mult în vieţile noastre. Fie că ne place sau nu, simplul fapt că “observăm” ceva atrage mai mult din acel ceva către noi. De îndată ce putem “observa” mai multă dragoste, mai multă frumuseţe, mai multă iertare, mai multă fericire, mai multă căldură şi armonie, vom atrage aceste aspecte în vieţile noastre. Ele vin pentru că “este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumuseţea şi de aceea frumuseţea se înfăţişează în faţa sa, prin diferite
evenimente.Critica nu face decît să atraga către noi ceea ce criticăm, ceea ce nu ne place la alţii, ceea ce ne enervează la lumea înconjurătoare şi aceasta pentru că Universul nu ne vede diferiţi. În ochii divinităţii sîntem “unul”, iar demonstraţia ne prinde nepregătiţi aproape întotdeauna. Insistenţa de a critica, a agresa, fie în numele moralităţii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei generează un subtil proces de atracţie a evenimentelor pe care le dezavuăm. Haideti sa observam mai mult ce-i bun, ce-i frumos, ce-i în armonie cu binele, sa ne apropiem de acestea toate şi sa ne dam seama ca nu avem nevoie de agresivitate sau de ură pentru a ne împotrivi lor, căci aşa cum a spus
Budha – “Răul pe care nu-l ataci se autodistruge.”
A le da altora ceea ce ne-ar plăcea să ne dea ei nouă este cu totul altceva decît a aştepta să primim de la ei ceea ce ne place. Este ceva complet diferit, este ceva ce – odată început – ne împinge către un drum al existenţei de neimaginat. Este o schimbare de paradigmă, una majoră, ascunsă într-o mică modificare de perspectivă. Încotro ne transportă fiinţa simplul fapt de a le face altora ceea ce ne dorim pentru noi? Am zice că în cea mai profundă, mai puternică şi mai masivă transformare spirituală pe care ne-am putut-o imagina vreodată. Exerciţiul zilnic de a gîndi, a spune, a vorbi şi a face oricărui om pe care-l întîlnim ceea ce ne-am dori pentru noi înşine ne schimbă vieţile pînă-n străfundul rădăcinilor, dar – mai ales – ne schimbă copleşitor pe noi. Ne vom descoperi aşa cum ne-am visat, dar părea că nu putem spera vreodată să fim.
http://www.editura-foryou.ro

2 Response to "Ceea ce observăm devine prezent"

  1. Adrian Campean says:
    11 ianuarie 2011, 10:56

    Imi cer scuze,am sters commentul de pe blogul meu,mi se pare total neavenit si fara nici o legatura cu postarea propriuzisa.
    Sfinta treime google,yahoo si microsoft nu are nici e legatura cu viziunea mea despre viata si univers si propun sa ne abtinem in a face publiciati de orice fel,slujind la 2 stapini.In afara de asta,la unii oameni pe care ii citesc pe bloguri cum citesc unii presa dimineata,astept sa renunte la copy paste si sa reflecte cea ce sunt cu adevarat scriind de la ei si prin ei,semn clar de calea unica,a fiecaruia in parte.Cunoasterea fara experienta si expansiune este acelasi joc intelectual care creaza iluzii si dogme,de foarte mult timp.

  2. MARIA says:
    11 ianuarie 2011, 16:22

    Nu trebuie sa-ti ceri scuze. Am gresit eu .
    Incadrez comentariul tau la categoria 'polemici cordiale'.
    In rest numai bine itit doresc!

Trimiteți un comentariu