Astăzi, Părinte al universului, te rugăm să ne deschizi inimile şi ochii pentru a ne putea bucura de întreaga ta creaţie şi pentru a trăi într-o comuniune eternă de iubire cu tine. Ajută-ne să te vedem pe tine în tot ceea ce percepem cu ochii, cu urechile, cu inima noastră, cu toate simțurile noastre. Ajută-ne să percepem prin ochii iubirii, astfel încât să te descoperim pe tine oriunde ne-am duce şi să te vedem pe tine în întreaga ta creaţie. Ajută-ne să te vedem pe tine în fiecare celulă a corpului nostru, în fiecare emoție a minţii noastre, în fiecare vis, în fiecare floare, în fiecare persoană care ne iese în cale. Tu nu te poți ascunde de noi, căci tu te afli pretutindeni, iar noi suntem una cu tine. Ajută-ne să devenim conștienți de acest adevăr.
Ajută-ne să devenim conștienți de puterea noastră de a crea un vis al raiului în care totul să devină posibil. Ajută-ne să ne folosim de imaginaţia noastră pentru a ne controla visul vieţii, propria noastră creaţie, astfel încât să trăim fără teamă, fără mânie, fără gelozie, fără invidie. Dăruiește-ne o lumină călăuzitoare şi îngăduie ca ziua de astăzi să fie ziua în care căutarea noastră să ia sfârşit, în care să descoperim pentru totdeauna iubirea şi fericirea.
Îngăduie ca astăzi să se petreacă ceva extraordinar, care să ne schimbe pentru totdeauna viaţa. Îngăduie ca tot ceea ce facem şi tot ceea ce spunem să fie expresia frumuseţii din inima noastră, să izvorască numai din iubire.
Ajută-ne să fim la fel ca tine, să iubim la fel cum iubești tu, să împărtăşim la fel cum o faci tu, să creăm din viaţa noastră o capodoperă de frumuseţe şi iubire, la fel cum este întreaga ta creaţie. Începând de azi, ajută-ne să ne amplificăm gradat puterea iubirii, astfel încât să putem crea o capodoperă artistică din propria noastră viaţă. Astăzi, Părinte al universului, îţi oferim întreaga noastră recunoştinţă şi iubire pentru faptul că ne-ai dat viaţă. Amin.
RUGĂCIUNE PENTRU IUBIREA DE SINE
Astăzi, Părinte al universului, te rugăm să ne ajuţi să ne acceptăm exact aşa cum suntem, fără să ne mai judecăm. Ajută-ne să ne acceptăm mintea aşa cum este, cu toate emoţiile sale, cu toate speranţele şi visele noastre, cu personalitatea ei, cu felul nostru unic de a fi. Ajută-ne să ne acceptăm corpul aşa cum este, cu toată frumuseţea şi perfecţiunea lui. Îngăduie ca iubirea noastră de sine să devină atât de puternică încât să nu ne mai respingem niciodată, încât să nu mai punem niciodată piedici în calea propriei noastre fericiri, a libertăţii şi iubirii noastre.
De acum înainte, îngăduie ca fiecare acţiune a noastră, fiecare reacţie, fiecare gând şi fiecare emoție pe care le manifestăm să fie bazate numai pe iubire.
Ajută-ne, Tată, să ne amplificăm iubirea de sine până când întregul vis în care trăim se va transforma, până când teama şi suferinţa vor deveni iubire şi fericire.
Îngăduie ca iubirea de sine să devină atât de puternică încât să dizolve toate minciunile în care am fost programaţi să trăim, care ne spun că nu suntem suficient de buni, de puternici, de inteligenți, că nu putem reuși. Îngăduie ca iubirea noastră de sine să devină atât de puternică încât să nu mai fim nevoiţi să ne trăim viaţa în funcţie de părerile celorlalți.
Îngăduie-ne să avem o încredere atât de mare în sine încât să facem singuri alegerile pe care le preferăm.
Iubirea de sine va alunga teama în faţa responsabilităților pe care le avem faţă de propria noastră viaţă sau a problemelor care pot apărea pe drum. Orice am dori să realizăm, îngăduie să o facem prin puterea iubirii de sine.
Începând de astăzi, ajută-ne să ne iubim pe noi înşine suficient de mult pentru a nu mai permite nici un fel de circumstanţe care să ni se împotrivească.
Ajută-ne să ne trăim viaţa aşa cum suntem, fără să mai pretindem că suntem altcineva, numai pentru a fi acceptaţi de către cei din jur. Nu mai avem nevoie ca altcineva să ne accepte sau să ne spună cât de buni suntem, căci știm acum cine suntem cu adevărat.
Îngăduie să ne bucurăm – prin puterea iubirii de sine – de ceea ce vedem atunci când ne reflectăm în oglindă. Îngăduie ca zâmbetul să nu mai părăsească niciodată expresia feţei noastre, amplificându-i astfel frumuseţea interioară şi exterioară. Ajută-ne să simţim o iubire de sine atât de intensă încât să ne bucurăm întotdeauna de propria noastră prezenţă.
Ajută-ne să ne iubim pe sine fără a ne mai judeca, căci judecata nu atrage după ea decât vinovăţie şi auto-acuzare, dorința de a ne auto-pedepsi, care ne fac să pierdem perspectiva iubirii tale. Amplifică voinţa noastră de a ne ierta pe sine, chiar în acest moment. Purifică minţile noastre de otrava emoţională şi de auto-acuzaţii, astfel încât să putem trăi într-o pace interioară şi într-o iubire perfecte.
Îngăduie ca iubirea noastră de sine să fie puterea care să ne schimbe viaţa, transformând-o dintr-un iad într-un rai. Ajută-ne să ne transformăm prin intermediul acestei puteri fiecare relaţie pe care o avem, începând cu relaţia cu noi înşine. Ajută-ne să ne eliberăm de conflictele cu cei din jur, să fim fericiţi să ne împărțim timpul cu cei dragi şi să-i iertăm pentru orice nedreptate pe care ar comite-o faţă de noi. Ajută-ne să ne iubim pe noi înşine atât de mult încât să-i putem ierta pe toţi cei care au greşit vreodată faţă de noi.
Dă-ne curajul să ne iubim necondiţionat prietenii si familia, astfel încât relaţiile noastre cu ei să devină absolut pozitive şi pline de iubire. Ajută-ne să creăm noi canale de comunicare în relaţiile noastre, să scăpăm din războiul controlului, în care nu pot exista învingători sau învinși. Ajută-ne să lucrăm împreună, ca o echipă, într-un joc al iubirii, fericirii şi armoniei.
Fie ca prin graţia ta, relaţia noastră cu familia şi cu prietenii noştri să aibă la bază respectul şi bucuria, astfel încât să nu mai simțim nevoia să le spunem cum trebuie să gândească şi cum trebuie să se comporte. Fie ca prin graţia ta, relaţiile noastre amoroase să devină sublime, astfel încât orice clipă pe care o petrecem alături de partenerul nostru/partenera noastră să devina o clipă de fericire.
Ajută-ne să îi acceptăm pe cei din jur exact aşa cum sunt, fără să îi mai judecăm, căci atunci când îi respingem pe alţii, noi ne respingem de fapt pe noi înşine. Iar atunci când ne respingem pe noi înşine, noi te respingem de fapt pe tine.
Ziua de astăzi reprezintă un nou început. Ajută-ne să ne începem din nou viaţa, punând la temelia ei puterea iubirii de sine. Ajută-ne să ne bucurăm de viaţă, de relaţiile noastre, să explorăm viaţa, să ne asumăm riscuri, să fim vii şi să nu mai trăim cu teama de a iubi. Îngăduie să ne deschidem inimile faţă de iubire, care este dreptul nostru prin naştere. Ajută-ne să devenim Maeştri ai Recunoștinței, ai Generozității şi ai Iubirii, astfel încât să ne putem bucura de întreaga ta creaţie, acum şi de-a pururi. Amin.
10 ianuarie 2011 la 19:42
pai noi nu stim cum sa iesim din orice fel de turme oficiale,ce facem,nu bagam in altele,pe interese?
24 ianuarie 2011 la 15:43
Salut, doresti link exchange cu www.manelemuzica.org are pagerank 1, 2000+ vizite pe zi din Google, www.horoscop2011.net nu are pagerank are 1000-1500 vizite pe zi din google, www.fisieru.com are pagerank 3 vizite pe zi 200-300 din google, www.gtasamp.net are pagerank 1 vizite pe zi din google si refferi are 1000-1500+, www.idfete.org , www.jocuri2011.net , www.filme2011online.eu , www.filmeonlinegratissubtitrateinromana.org , www.jocuripentrucopii.me , www.vremea2011.eu , www.inpuimei.eu , www.imaginipozedecraciun.eu , www.emesajedecraciun.eu , www.manele2011noi.eu , www.muzicanoua2011.eu , www.retetedeprajituri.eu , www.efelicitaridecraciun.eu , www.exxx.us , www.yahoo.idfete.org , www.forum.gtasamp.net cam atatea astept raspuns multe au pagerank.