Pentru a face trecerea de la sinele fals, la adevarata natura, este esential sa renunti la trecut si sa te ierti pe tine insuti. Altfel, continui sa acumulezi karma. Swami Adiswarananda a spus: „Karma nu este ceva ce tine de fatalitate, nici ceva care sa oblige Sinele adevarat. Atunci cand iti vezi karma, nu poti vedea o parte a experientei proprii ca buna – si pe cealalta parte, ca rea. Ambele aspecte ale experientei sunt cai ce duc la eliberare. Nu‑ti poti imparti experienta in alb si negru. Ceea ce deosebeste sfantul de pacatos este ca sfantul isi vede propria sfintenie, pe cand pacatosul isi concentreaza atentia asupra propriilor pacate”.
Swami considera ca invinuirea de sine reprezinta o piedica pe calea spirituala si ne sugereaza sa ne corectam atitudinea, prin intermediul caintei – care inseamna a gandi inca o data: „In schimb, incercati sa priviti durerea si suferinta ce apar in viata voastra, ca simptome ale neglijarii sufletului si ca un apel pentru reinnoirea si revigorarea cautarii spirituale. Sunteti ca o planta din sol, pe care apa caintei o va ajuta sa creasca si sa faca flori. Floarea simbolizeaza bunatatea, iubirea pentru toate lucrurile si cunoasterea de Sine.”
Cainta nu va priveste doar pe voi. „Regandirea” trecutului ii include si pe oamenii pe care i‑ati ranit candva. Buddha a asemanat resentimentele cu un carbune incins, pe care il ridici pentru a arunca dupa altcineva, desi tu esti cel care se arde. Daca lasi carbunele jos – sau cutitul, ca in povestea lui Hafiz – nu inseamna ca treci cu vederea purtarea gresita a cuiva, sau ca astepti sa ti se ceara scuze. Este o dezarmare unilaterala. Iertarea te priveste pe tine in totalitate – e angajamentul radical de a‑ti revendica pacea launtrica si de a reactiona, cu empatie si bunatate, fata de alti oameni, indiferent de ceea ce ti‑au facut.
**************************
Toate practicile discutate – rugaciunea pentru a primi ajutor, tacerea, recunostinta, predarea, iertarea si dragostea de adevar – sunt aspectele unui singur giuvaier: smerenia. Este acea atitudine fundamentala de a nu cunoaste – dar si de a fi dispus sa ti se arate – o atitudine care ii da ego‑ului posibilitatea sa se dea la o parte, astfel incat sa‑si poata face aparitia natura adevarata. Disponibilitatea de a renunta la cunoscut poate fi asemanata cu undelemnul pentru lampa care ne ajuta sa ne trezim… face parte din pregatirea noastra pentru momentul neasteptat in care va sosi mirele divin. Trezirea poate avea loc oricand.
Si in alte traditii se cauta inlaturarea aspectelor pe care noi le numim sursele de abatere magnetica. Budistii isi concentreaza atentia asupra celor mai insemnate distorsiuni: ignoranta, dorinta si mania, sau aversiunea – pe care ei le numesc Cele Trei Otravuri. Daca nu stii ca traiesti intr‑o realitate spirituala plina de sens si ca exista o cale prin care sa te trezesti si sa‑ti constientizezi natura adevarata, esti pierdut. Ajungi sa crezi ca ego‑ul reprezinta raspunsul la intrebarea Cine sunt? Intrucat ego‑ul isi pastreaza identitatea, prin impartirea realitatii in ceea ce doreste cu ardoare si ceea ce respinge, aceste otravuri sunt ceea ce fac ca roata samsarei – sau iluziei – sa continue sa se roteasca.
Hindusii vorbesc despre cinci klesha, sau obstacole din calatoria spirituala, care, pe langa cele trei otravuri, adauga mandria si frica. Catolicii identifica aceste cinci denaturari si le mai adauga doua – lacomia si lenea, avand in total sapte pacate capitale. Toate acestea sunt aspectele ego‑ului – cel care ne da sentimentul de separare a sinelui si crede ca, mai degraba el e cel care face totul, formatorul suprem al vietii voastre – si nu un simplu partener, intr‑o poveste de viata mai cuprinzatoare.
Asa cum s‑a exprimat rabinul Rami Shapiro: „Exista o singura piedica in calea calauzirii: eu. Unicul blocaj este ego‑ul care intra in proces – atunci cand ma pun in calea calauzirii si incerc sa aud ceea ce vreau sa aud. Frica, anxietatea si lipsa de respect de sine sunt efectele secundare ale ego‑ului”
0 Response to "Busola sufletului"
Trimiteți un comentariu