Dar în această stare a absurdului omul trebuie să trăiască. Ştiu pe ce se întemeiază ea, pe
acest spirit şi pe această lume ce se încruntă clipă de clipă, fără să se poată îmbrăţişa. Eu caut
regula de viaţă cerută de această stare şi tot ceea ce mi se propune trece cu vederea însăşi
baza ei, neagă unul din termenii dureroasei opoziţii, îmi ordonă o demisie. Eu întreb care sînt
urmările condiţiei pe care o recunosc ca fiind a mea, ştiu că ea implică obscuritate şi ignoranţă
şi mi se spune că această ignoranţă explică totul şi că noaptea aceasta e lumina mea. Dar prin
asta nu s-a răspuns întrebării mele, iar acest lirism exaltant nu-mi poate ascunde paradoxul.
Trebuie deci să caut în altă parte. Kierkegaard poate să strige, prevenindu-ne: „Dacă omul n-ar
avea o conştiinţă eternă, dacă, în adîncul a toate, n-ar exista decît o putere sălbatică şi
clocotitoare dînd naştere, în vîrtejul unor întunecate patimi, tuturor lucrurilor, celor măreţe şi
celor neînsemnate, dacă sub lucruri s-ar ascunde hăul fără fund pe care nimic nu-1 poate
umple, ce-ar fi viaţa altceva decît disperare?" Acest strigăt nu-1 va putea opri din drum pe omul
absurd. A căuta ceea ce e adevărat nu înseamnă a căuta ceea ce ai dori să găseşti. Dacă,
pentru a scăpa de întrebarea înspăimîntată : „Ce-i oare viaţa?", trebuie, ca şi măgarul, să te
hrăneşti cu trandafirii iluziei, spiritul absurd, decît să se resemneze la minciună, preferă să
adopte fără să ezite răspunsul lui Kierkegaard: „disperare". La urma urmei, un suflet hotărît o va
scoate la capăt chiar şi aşa.
Albert Camus - Mitul lui Sisif
2 februarie 2012 la 21:22
ai niste ganduri foarte frumoase :)
8 februarie 2012 la 22:40
”Cu siguran?a oferi multa via?a vie?ii” – Foarte faina vorba si nu poti avea mai multa dreptate in legatura cu relatia directa intre cum te exteriorizezi, ce oferi si ce ti se ofera in schimb din exterior. Fain post!