Închide telefonul,
Îţi pot scrie tot ce nu pot să-ţi spun
Să îţi tulbur visele intrând în mintea ta
În timp ce tu dormi fără să ştii
Că toate gândurile mele wiereless
Se ascund sub tastaturi şi circuite
Căutând cutia poştală a nopţii şi a sorţii.
Închide telefonul,
Acum îmi fac marele curaj de a-ţi scrie
În cuvinte simple marile adevăruri
Pe care nu ţi le-am spus niciodată,
Şi nu-mi e teamă că-mi răspunzi spontan
Aşa că am timp suficient să butonez
Sentimente esenţiale şi chinuitoare.
Închide telefonul,
Nu-mi trebuie toată noaptea să-ţi transmit
Poezia a ceea ce a fost şi nu va mai fi,
Frica aceea străină de fricile dragostei
De a deveni apropiaţi până la pierderea identităţii
Şi nu ştiu dacă inbox-ul tău are spaţiu
Pentru o mărturisire de a fi şi a nu fi.
Închide telefonul,
Dimineaţa te vei trezi cu mine în gând
Şi eu voi fi departe chiar dacă voi fi tot aici
Când vei afla prin cuvinte fără căldură,
Căldura mâinilor care le-a scris atunci
Ca şi când tu ai fi stat la celălalt cap al firului,
Nu pierdută prin visele cu eu şi tu.
Închide telefonul,
Eu nu mai ştiu să te iubesc şi nu ştiu de ce
Poate că n-am ştiut niciodată şi m-a învăţat cineva
Care nu mai este, care n-a fost, nimic nu mai are rost
Îmi e ciudă până la urlet şi aş vrea să sfâşâi răsăritul
Să recompun din bucăţi mici de soare
Toată dragostea pierdută printr-o întâmplare
De care n-ai aflat nici tu nici eu
Şi cu toate astea ne credem vinovaţi amândoi,
Un vânt trist ne suflă prin suflete
Le răvăşeşte, le cântă şi apoi le poticneşte
În umbre pe care numai luna ni le-ar putea lumina
Dacă nu s-ar risipi şi s-ar face nevăzută
Prin universul pierdut al dragostei noastre.
Închide telefonul,
Iar după ce l-ai deschis peste o noapte
În care am plecat definitiv din toate locurile
Unde mă ştiai, unde mă aveai, unde mă iubeai,
Cred atât de mult că ar fi bine în acea dimineaţă
Să nu mă asculţi, să nu mă citeşti, să nu mă suni
Doar să mă aştepţi cu telefonul într-o altă viaţă.
Marius Tucă
Îţi pot scrie tot ce nu pot să-ţi spun
Să îţi tulbur visele intrând în mintea ta
În timp ce tu dormi fără să ştii
Că toate gândurile mele wiereless
Se ascund sub tastaturi şi circuite
Căutând cutia poştală a nopţii şi a sorţii.
Închide telefonul,
Acum îmi fac marele curaj de a-ţi scrie
În cuvinte simple marile adevăruri
Pe care nu ţi le-am spus niciodată,
Şi nu-mi e teamă că-mi răspunzi spontan
Aşa că am timp suficient să butonez
Sentimente esenţiale şi chinuitoare.
Închide telefonul,
Nu-mi trebuie toată noaptea să-ţi transmit
Poezia a ceea ce a fost şi nu va mai fi,
Frica aceea străină de fricile dragostei
De a deveni apropiaţi până la pierderea identităţii
Şi nu ştiu dacă inbox-ul tău are spaţiu
Pentru o mărturisire de a fi şi a nu fi.
Închide telefonul,
Dimineaţa te vei trezi cu mine în gând
Şi eu voi fi departe chiar dacă voi fi tot aici
Când vei afla prin cuvinte fără căldură,
Căldura mâinilor care le-a scris atunci
Ca şi când tu ai fi stat la celălalt cap al firului,
Nu pierdută prin visele cu eu şi tu.
Închide telefonul,
Eu nu mai ştiu să te iubesc şi nu ştiu de ce
Poate că n-am ştiut niciodată şi m-a învăţat cineva
Care nu mai este, care n-a fost, nimic nu mai are rost
Îmi e ciudă până la urlet şi aş vrea să sfâşâi răsăritul
Să recompun din bucăţi mici de soare
Toată dragostea pierdută printr-o întâmplare
De care n-ai aflat nici tu nici eu
Şi cu toate astea ne credem vinovaţi amândoi,
Un vânt trist ne suflă prin suflete
Le răvăşeşte, le cântă şi apoi le poticneşte
În umbre pe care numai luna ni le-ar putea lumina
Dacă nu s-ar risipi şi s-ar face nevăzută
Prin universul pierdut al dragostei noastre.
Închide telefonul,
Iar după ce l-ai deschis peste o noapte
În care am plecat definitiv din toate locurile
Unde mă ştiai, unde mă aveai, unde mă iubeai,
Cred atât de mult că ar fi bine în acea dimineaţă
Să nu mă asculţi, să nu mă citeşti, să nu mă suni
Doar să mă aştepţi cu telefonul într-o altă viaţă.
Marius Tucă
0 Response to "Acum îmi fac marele curaj de a-ţi scrie În cuvinte simple marile adevăruri"
Trimiteți un comentariu