Cunoscandu-mi propria impotrivire pe drumul vindecarii, am hotarat sa-i intreb pe participantii de la un seminar urmator, cat de important era pentru ei sa se insanatoseasca. La inceput, toti au raspuns cu entuziasm, ca nimic nu statea in calea atingerii acestui scop. Dar au raspuns atat de repede si cu atata ardoare, incat stiam ca ceva nu e in regula; raspunsul lor fusese mental, nu autentic si emotional. Nivelul emotional ne dezvaluie adevaratele sentimente.
Am hotarat sa-i testez, cerandu-le sa descrie mai exact posibilele schimbari pe care ar fi dispusi sa le faca in modul lor de viata, pentru a se vindeca. Vindecarea isi are pretul sau – la fel ca si incercarea de a intelege natura propriei tale constiinte. In multe privinte, pretul insanatosirii este similar cu raspunsul la o alta intrebare pe care as fi putut sa o pun: „La ce sunteti dispusi sa renuntati, ca sa-L intalniti pe Dumnezeu?“ Lui Avraam i s-a cerut sa-si sacrifice fiul. Cerinta de a renunta la ceva simbolizeaza acordul nostru de a abandona supunerea noastra fata de dimensiunea autoritatii fizice; este testul increderii noastre in Divinitate. Acest test apare, iar si iar, de fiecare data cand intalnim o noua provocare in viata noastra. Noi nu suntem testati doar o singura data, ci suntem confruntati permanent cu intrebarea: „Care este lumea in care ai incredere – a ta, sau a Mea?“ Avand-o in minte, am pus grupului o serie de intrebari, investigand nivelul de angajament al fiecaruia.
„Daca vindecarea ar necesita sa va schimbati locul de munca, ati face-o?“ Cei mai multi participanti au raspuns da.
„Daca vindecarea ar necesita sa va mutati in alta parte a tarii, ati face-o?“ Din nou, cei mai multi au raspuns afirmativ.
„Daca vindecarea ar necesita sa va schimbati majoritatea atitudinilor fata de ceilalti si fata de voi insiva, ati face acest lucru?“ Aici, grupul a devenit mai selectiv si s-a gandit un pic mai mult. Raspunsurile au variat mai mult de data aceasta; unii oameni au spus ca nu credeau ca atitudinile lor trebuiau sa se schimbe chiar asa de mult. Altii au spus ca, daca era nevoie de o schimbare de o asa natura, ei ar incerca sa o faca.
„Daca vindecarea ar necesita sa va schimbati toate obiceiurile fizice, restrictionand ceea ce puteti sa mancati si adaugand la programul vostru zilnic un program intens de exercitii, ati face acest lucru?“
Din nou, oamenii au raspuns diferit. Unii au spus ca n-ar vrea sa renunte la anumite lucruri si nu vedeau de ce ar trebui sa o faca. Iar cand a venit vorba despre un program zilnic de exercitii, cativa au spus ca, oricat de mult le-ar fi placut sa o faca, le lipsea timpul necesar.
„Daca vindecarea ar necesita sa fiti singuri pentru o perioada lunga de timp – poate sa va retrageti un timp mai indelungat, dandu-va posibilitatea sa va confruntati cu partea din umbra a propriei voastre persoane – ati face acest lucru?“ De data aceasta, raspunsurile au devenit mai interesante. De fapt, unii participanti au devenit defensivi: ,De ce ar trebui sa fac asa ceva?’, voiau ei sa stie. Altii au zis, pur si simplu, nu – ei n-ar face asta – ca si cum s-ar fi temut ca un raspuns pozitiv i-ar fi programat automat pentru o retragere de trei luni, imediat dupa seminar.
„Daca vindecarea naturii voastre emotionale si psihice ar necesita sa traiti experienta unei boli fizice – probabil una lunga si dificila – ca mijloc de a lua legatura cu aceste parti din voi, ati accepta aceasta provocare?“ Majoritatea au raspuns nu. Unii au spus ca poate, daca n-ar avea de ales. Doar o singura persoana a raspuns: „Absolut.“
„Daca obiectivul insanatosirii ar necesita sa pierdeti tot ceea ce va este familiar – casa, sot/sotie, serviciu, ce ati spune atunci?“ De data aceasta, grupul a ramas tacut. Nimeni nu voia sa raspunda. Stiam ca erau inspaimantati. Cand i-am intrebat de ce le era frica, unii au raspuns incet, cu intrebari care se stingeau de la sine: „De ce vindecarea unei boli necesita atat de multe pierderi si atata munca? De ce nu poate fi usoara?“
Scopul meu cand puneam aceste intrebari, le-am spus, nu era sa-i sperii si nici sa fac astfel incat acea calatorie spre sanatate sa para a fi un pat de carbuni incinsi. Scopul era sa ilustrez ca exista in noi – fie ca ne dam seama sau nu – termenii in care vom avansa cu vietile noastre, inclusiv in ceea ce priveste scopul de a vindeca o boala. Sa dea un raspuns la aceste intrebari – chiar si intr-un moment in care starea sanatatii lor era relativ buna – era ceva ce ii intimida in mod clar. Acum, le-am sugerat eu, imaginati-va cum v-ati simti, daca ar trebui cu adevarat sa faceti fata acestei provocari. Macar asta puteam sa le spun cum este.
Nu putem vindeca bolile serioase si cronice, fara sa schimbam nimic din modelul nostru de viata, iar frica este, fara indoiala, cea mai infricosatoare provocare in vindecare. Desigur, nu toate schimbarile sunt grele, infricosatoare sau dureroase. De fapt, multe sunt destul de placute, cum ar fi sa-ti conduci viata catre un ritm mai putin agitat si sa-ti acorzi mai mult timp liber. Adoptarea unui program regulat de exercitii si o alimentatie sanatoasa pot fi, de asemenea, placute, de vreme ce aceste activitati devin o parte naturala a vietii. Insa, toate aceste schimbari sunt fizice sau Tribale.
Frica nu apare, pana ce nivelul de schimbare patrunde pe taramul Individual. Atunci trebuie sa cercetam ce anume nu functioneaza pentru noi, la nivel emotional, psihologic si spiritual. La acest nivel, incepem sa avem o abordare conditionala, de targuiala cu vindecarea. Cand i-am intrebat pe participantii la seminarul meu ce schimbari ar fi ei dispusi sa faca pentru vindecare, cel mai graitor raspuns a venit din partea unei femei, pe care o voi numi Marta.
„As vrea sa nu fiu nevoita sa lucrez toata ziua,“ a spus ea, „caci imi place foarte mult timpul meu liber. Si mi-ar placea sa am vacante lungi in fiecare an. De asemenea, mi-ar placea sa pot sa calatoresc mult, pentru ca acesta este unul dintre lucrurile mele preferate. Si, desigur, n-as vrea sa vad cum casatoria mea se destrama, sau sa fie nevoie sa-mi parasesc copiii. Consider asta total inacceptabil.“ Majoritatea lucrurilor pe care le-a enumerat nu erau aspecte ale vietii ei, pe care le-ar fi sacrificat pentru vindecare, ci dorinte pentru lucruri pe care nu le avea.
Dupa ce Marta a terminat, cei mai multi participanti au sarit cu tot felul de comentarii asemanatoare, spunand ca nu erau dispusi sa renunte la multe pentru vindecare. Modul ei direct si plat de a spune lucrurile le daduse permisiunea sa se dezica de raspunsurile pozitive pe care le dadusera, intr-o doara, mai devreme. Erau usurati sa poata sa evite posibilitatea infruntarii unor alegeri grele. Din pacate, nu puteti sa va impuneti propriile conditii si proprii termeni pentru vindecare. Pentru a gasi adevarata cale de vindecare, este nevoie de totul sau nimic. Daca puneti conditii pentru vindecare, tot ce puteti sa obtineti este vindecare conditionata.
DEPENDENTA SI PRESUPUNEREA CA ALTCINEVA
POATE SA O FACA IN LOCUL VOSTRU
Prin natura noastra, noi suntem creaturi dependente – ceea ce nu este cu totul rau. E o alinare sa stim ca putem sa ne bazam pe altii si ca ei pot sa conteze pe noi. Invatam acest lucru ca fiinte Tribale, adunandu-ne in jurul membrilor mai slabi, ca sa-i protejam. Totusi, vindecarea este una dintre provocarile vietii – probabil ca cea mai extrema provocare – si cu ea, pana la urma, trebuie sa ne confruntam singuri. Desigur, altii pot sa-si ofere ajutorul, dar numai persoana bolnava poate sa faca lucrarea cea mai grea si mai profunda.
Atitudinile pozitive pe care le au oamenii fata de voi in timpul vindecarii voastre, pur si simplu nu sunt suficient de puternice ca sa va imbunatateasca starea fizica a corpului – mai ales daca sunteti doborati de fricile pe care le poate genera o boala, sau daca o abordati in mod pasiv. O femeie pe care am intalnit-o la un seminar suferea de lupus si de o depresie grava. I-am vorbit despre nevoia de a salva un anumit nivel de speranta. „Las partea de speranta pe seama prietenilor mei si a bisericii,“ a spus ea. „Eu am destule de facut – fie si numai ca trebuie sa ma trezesc in fiecare dimineata.“
Acesta este un exemplu clasic al unei persoane care se bazeaza pe vointa Tribala, ca sa-i faca lucrarea ei interioara. Cu toata alinarea pe care o pot aduce prietenii si familia, acea putere este diminuata, atunci cand cel care o primeste nu incearca sa se ajute singur.
Intr-o alta situatie, i-am sugerat unui barbat care se lupta cu un cancer de prostata si cu o depresie, sa-si aloce o ora pe zi, care sa fie „ora depresiei“. In timpul acestei ore, i-am spus, trebuia sa-si dea voie sa planga, sau sa strige, sau sa loveasca intr-o saltea – orice, care sa elibereze furia, frica si supararea care ii alimentau depresia. Dar, dupa acea ora, sa intre in rugaciune, in meditatie, sau sa citeasca lucrari pline de inspiratie, ca sa revina intr-un loc al sperantei. In acest fel, atunci cand avea sa-si intalneasca prietenii si familia, pentru sprijinul lor iubitor si pozitiv, el ar fi fost mult mai capabil sa absoarba energia puternica pe care ei o transferau inspre el.
Oricat de mult ne-am dori ca altii sa poata sa ne „ia patul in spate si sa umble“, in locul nostru, ei nu pot sa o faca. Putem sa fim deschisi, sa primim iubirea si sprijinul altora, dar lucrarea efectiva care trebuie facuta poate sa vina doar din interiorul nostru
0 Response to "CONDITIILE INSANATOSIRII"
Trimiteți un comentariu