Fidelitate

Orice discuţie pe tema fidelităţii, adică pe tema menţinerii unui angajament pornind de la bilanţul unei schimbări în sine la un moment dat al existenţei, va trebui să ţină seama de paradoxul următor:
Eu mă implic astăzi, cu ceea ce sînt,faţă de tine, cu ceea ce eşti. Şi implic în această aventură relaţională o parte din mine aflată în evoluţie si pe care încă nu o cunosc, faţă de o parte din tine aflată în evoluţie şi pe care nici tu nu o cunoşti încă. Mă implic pe termen lung cu o parte din mine pe care nu o cunosc şi cu o parte din tine pe care nu o cunosc, ceea ce înseamnă că nu cunosc încă bărbatul sau femeia care voi deveni, nici pe cel sau pe cea care vei deveni tu.
Un angajament lucid si sincer presupune acceptarea faptului că orice implicare este o implicare a trei componente: eu, tu si o parte de necunoscut si de mister legată de evoluţia posibilă a fiecăruia.
în acest angajament nu pornim singuri, ci împreună cu această parte de imprevizibil incontrolabil care ne poate uni mai mult sau care ne poate îndepărta si despărţi, în angajamentul meu faţă de tine, eu implic o parte din mine pe care o cunosc bine, dar care este formată din imagini, acelea pe care eu le arăt si acelea pe care tu vrei să le vezi... Dar implic si o parte din mine pe care nu o cunosc la fel de bine, care aparţine zonelor mele de umbră. Şi în acest spaţiu există o parte din mine care se poate schimba în direcţii sau moduri pe care eu însumi nu le cunosc.
în acest angajament, eu mă implic faţă de ceea ce cunosc din tine, faţă de ceea ce ştiu despre tine, fată de ceea ce vreau să văd din tine. Dar mă angajez şi faţă de această parte de mister din tine, parte necunoscută ţie, parte necunoscută mie, un potenţial pentru schimbare pe care nici tu, nici eu nu-l putem ignora, nici ascunde prea multă vreme.
Adesea, ca măsură de precauţie, încercăm să ne asigurăm împotriva riscurilor pe care le implică orice relaţie. In loc să implicăm această parte de mister, preferăm să aducem certitudini teroriste, credinţe idealiste sau o încredere oarbă.

JACQUES SALOME

Curajul de a fi tu însuti
cititi si Carmen
Donca
Romeo Ruse
Daniel

0 Response to "Fidelitate"

Trimiteți un comentariu