Sistemul sufletesc

Omul, ca locuitor al planetei “Pamânt”, face parte din natura înconjurătoare şi condiţiile sale. Conform naturii este şi comportamentul său instinctiv. Legea din junglă se reflectă în aproape toate grupurile sociale existente pe acest pământ, este o parte din bucuria de viaţă. Marvin Harris a descris toate detaliile în cartea sa “Oameni – Cum am devenit, ce suntem”.
Şi totuşi omul diferă de celelalte vieţuitoare prin patru caracteristici majore
•el are o consţiintă (un suflet)
•el are raţiune şi moralitate
•el are spirit pentru artă şi muzică
•el are dorinţă permanenta de a deveni unul împreună cu alte persoane (dorinţa mântuirii +
dorinţa de a reda sufletelor din relaţii vechi capacitatea de acţiune prin reproducere)
Prin acest ultim punct se evidenţiază necesitatea – prin comportament pozitiv în viaţa prezentă – o impresie persistentă a sufletelor rudelor descendente, astfel încât îşi va aminti cu plăcere de o persoană iubită, căruia i-ar redărui într-o etapă ulterioară posibilitatea de acţiune.
Principalul criteriu distinctiv, comparativ cu alte creaturi de pe acest pământ, este omul cu decizia sa liberă. El îşi poate alege singur calea, rezidenţa sa şi recent chiar propriul său sex. Omul ar putea fi liber de moralitatea sa veche şi de constrângerile sociale şi economice. El se poate dezvolta, poate să facă, să gîndească şi să spună ceea ce vrea – cel puţin în ţările vestice. Aceasta este adevărata realizare a societăţii noastre moderne şi, prin urmare, este cea mai bună în care a trăit omenirea vreodată. Cu ajutorul internetului aceste gînduri şi sentimente de viaţă sunt experimentate şi trăite de toţi oamenii din întreaga lume. Desigur, sunt unele companii care nu vor să accepte această nouă libertate şi au hotărât să lupte împotriva acestei idei. Dar este, probabil doar o chestiune de timp, până când ideile, din adest punct de vedere, se vor adapta. Aşa cum există mulţi în lumea vestică, care au o frică inexplicabilă de această libertate şi cad într-o agonie paralizantă.
Mulţi cred, prin urmare, că ceva anume a “însufleţit” omul.
Din această cauză omul crede în “Dumnezeu” sau în altă putere externă, care ne călăuzeşte. Tratate infinite, filozofi şi texte căutatoare încearcă să explice acest fenomen. Nici în psihologie nu se pot găsi răspunsuri adecvate şi de aceea este timpul potrivit să se pună capăt tuturor interferenţelor, pentru a se putea arăta imaginea în mod clar în curs de apariţie. Definiţiile importante ale conceptelor de bază ar trebui modificate.
Prin urmare omul are un suflet. În funcţie de nivelul dezvoltării sufleteşti este pronunţat şi gradul de conştiinţă individuală a omului. Toate sufletele au acelaşi obiectiv: ele caută fericirea şi vor să evite durerea.
Mântuirea – cu alte cuvinte regăsirea înapoi spre unitate – este principala motivaţie şi divinul din noi. Nu este dorită mântuirea omului individ, ci mântuirea fiecărui suflet. Omul este în acest joc doar un instrument al sufletului. Sufletul conferă omului conştientizarea iar omul sufletului puterea de acţiune. Astfel sufletele îşi pot lărgi conştientizarea, o pot îmbunătăţi şi se pot înnălţa pentru a atinge scopul mântuirii (unirea cu începutul). Prin aşa numitul “big bang” (marea explozie) de la începutul universului s-a fragmentat o mare forţă de energie în miliarde de energii individuale (suflete). În conformitate cu rata de conservare a energiei, toate particulele elementare au tendinţa de reasamblare. Toate particulele au aceeaşi încărcătură de energie, astfel încât prin forţa de atracţie se reformează la unitate (Johannes Tauler *1301: “Sufletul este de origine divină şi caută înapoi spre unitate”).
Toate şcolile Dao-ismului chinezesc se străduiesc sa ajungă la reformare, la originea iniţială de la care provin, ceea ce este cuprins în termenii Dao-işti, spre exemplu reîntoarcerea spre unitate, reîntoarcerea la starea iniţială înainte de a se forma cerul şi pămîntul, sau crearea embrionului cosmic.
Aceasta este problema principală a tuturor sufletelor. Deşi toate sufletele se îndreaptă spre aceeaşi cale, cu acelaşi scop (mântuirea), ele se resping reciproc. Osho a constatat, că omul este întotdeauna singur, cu toate că încearcă în mod repetat să scape. Îi este frică de întuneric şi preferă să se alăture maselor de spectatori ale unei festivităţi sportive sau de muzică sau alege formarea unei relaţii cu orice preţ, numai să nu fie singur. Singurătatea este de fapt esenţa sufletului. Prin aceasta îşi pastrează puterea de atracţie spre unitate. Aceasta este o lege ireversibilă. Din păcate în această lege este constituit egoismul majorităţii sufletelor.
Mântuirea însa este acordată numai în cazul, în care se învinge exact acest egoism. „Iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Ea se poate realiza numai în cazul în care se începe iubirea cu toate greşelile sale. Dacă acest lucru este realizat, se poate alătura celorlalţi împreună cu dragostea pentru aproapele nostru şi ajunge la serviciul pentru umanitate (vezi şi Agape). Asimilarea cu alţii este esenţa vieţii cotidiene – aici se află mântuirea. Sufletul unei fiinţe umane conferă unui om conştientizarea şi încearcă „cu el şi prin el”
•să gasească atenţie iubitoare către alţii (împărtăşire şi compasiune)
•să sprijine sufletele în capacitatea de acţiune pe această lume
•să colaboreze la viziunea de viitor pentru o viaţă mai bună
•să schimbe concepţia maselor – chiar parţial împotriva unor aprigi rezistenţe, care necesită

comunicarea cu lumea globala şi să-i învăţăm pe neştiutori, prin urmare să propagăm învăţămintele din cercetările noastre. Internetul şi mediile de informare ne sprijină în această privinţă. Existenţa pe acest pământ, împreună cu animalul om este mijloc pentru îndeplinirea scopului. Patria propriu-zisă a unui suflet nu este pe pamînt, ci unitatea „divină”, pe care a fost cîndva nevoit s-o părăsească.
Aristotel a scris în „De anima” (Despre suflet): „...activităţile sufletului din organism, ale subiectului în cauză nu sunt separate de materie...”. Activităţile sufletelor nu pot exista independente, este necesar să se afle într-un organism pentru a putea avansa spre mântuire.
Călătoria unui suflet spre mântuire este în relaţia omenească de timp infinit de lungă şi greu de înţeles. Un suflet este rafinat, de obicei, abia pe parcursul mai multor zeci de mii de ani. El decerne permanent unui om conştientizarea sa, în speranţa de a reveni spre unitate.
Etapele evolutive ale sufletelor
1.sufletele fără legatură, cele care
a) nu au împrumutat niciodată conştiinţa unei persoane, sau
b) „sufletele decedaţilor”, cărora încă nu li s-a reacordat capacitatea de acţionare prin sufletele
vii, sau
c) „sufletele uitate”, cele care n-au căpătat vreo şansă pentru o viaţă nouă.
2.sufletele căutătoare (cca. 90% a sufletelor, care au dăruit conştiinţă unui om)
3.sufletele prezente (cca. 10% a sufletelor, care acţionează asupra unui om)
4.sufletele mântuite (99 de suflete se nasc anual pe plan mondial)
5.tranziţia spre forţa cea mai înaltă a universului sufletelor - > Dumnezeu
Toma din Aquino s-a referit pentru prima dată în anul 1268 în scrierea sa “Questio disputa de Anima” la aceste clase diferite de suflete: „În capacitatea mintală de recunoaştere a sufletelor şi în apropierea nemijlocită fondează rangul ontologic al persoanei umane.”
Imaginea omului transmite toate informaţiile sufletelor (vezi comunicaţia). Aici se află cheia Oracolului din Delphi („recunoaşte-te”). Legislatorii si puternicii aceastei lumi au dorit întotdeauna (pentru a asigura poziţia lor pământească) să evite ca oamenii să-şi recunoască sufletele şi legile spirituale.
Prin privirea (în oglindă) a propriului suflet devine conştient faptul că, pe lângă consensul social curent pământean, există o lume sufletească, care indică drumul cel drept. Recunoaşterea acestora, ar avea ca urmare efectul conflictului cu multe sisteme terestre conforme. Oamenii nu au nevoie de lideri pământeşti ci de profesori capabili (spre ex. Dalai Lama), care îi învaţă să asculte legile sufletesti, care promovează dezvoltarea mintală şi prin urmare umanitatea ca întregime. O dezvoltare pozitivă a umanităţii ca un întreg necesită şanse de dezvoltare pozitivă pentru sufletele ulterioare (în ultimă instanţă, pentru ele însuşi), pentru a avea o şansa rapidă de mântuire.
Concluzie: Modul, prin care sufletele ajung de la egoism la gândirea comunitară este clar descris de
Siddhartha Gautama (Buddha). În prima linie este vorba de dragostea către sine însuşi (acceptarea propriilor greşeli), apoi de respect şi, în sfârşit, de dăruire. Aici nu se întelege numai dăruirea unei părţi din posesiunile sale şi a bunurilor (precum a impărţit Sfântul Martin mantaua sa), ci în special pentru a dezvolta simpatia pentru alţii şi de a-i ajuta (vezi de asemeni, mântuirea).
Noua învăţătură despre suflet
- sensul vieţii -
Ralph von Mühldorfer

1 Response to "Sistemul sufletesc"

  1. Ana Maria says:
    27 decembrie 2010, 14:35

    Interesant ;)

Trimiteți un comentariu