Una dintre cele mai umane emoţii pe care trebuie să le experimentăm ca parte a înţelegerii făcute cu Spiritul nostru înainte de întrupare este Frica.
Frica este o lecţie teribilă adresată fiinţei noastre şi depinde de noi dacă trecem examenul, dacă învăţăm lecţia sau dacă ne încăpăţânăm şi rămânem repetenţi. Ca şi iubirea, fericirea, bucuria şi împlinirea, sufletul trebuie să înveţe şi valoarea urii, supărării şi deznădejdei, câteodată fiecare deschizând poarta către o altă lecţie. Totul se leagă precum lanţul etern al trăirilor şi ne găsim deseori în ipostaze care cer rezolvare prin rezultatele unor lecţii învăţate în trecut, însă pe care nu am fi crezut că le-am putea utiliza vreodată în mod real.
Frica ne învaţă să trecem peste. Poate fi de asemenea, o măsură de siguranţă, ca un sistem de securitate performant. Folosit înţelept şi numai într-o anumită măsură, acesta ne înştiinţează când suntem în pericol şi ne dă posibilitatea redresării. Însă obişnuindu-ne cu el cădem în extrema fricii permanente. La cel mai mic sunet, la cea mai mică vibraţie, alarma fricii sună asurzitor, iar noi ne retragem speriaţi undeva în noi şi refuzăm să ieşim. Chiar şi atunci când nimic nu ne ameninţă, alarma fricii ne face să credem că pericolul este permanent. Trăind înţelept, frica este transformată
în vigilenţă şi luciditate şi pusă să lucreze pentru noi. Trăind în ignoranţă, facem din frică un lanţ greu cu care ne încătuşăm şi ne legăm de peretele unei celule întunecoase din noi pentru a fi în siguranţă.
Pentru a scăpa de frică trebuie întâi să ştim ce ne aduce ea. Dacă ne aduce beneficii sau ne scapă din anumite situaţii, atunci este timpul să o numim vigilenţă. Dacă nu face decât să ne blocheze gândirea şi iubirea, atunci este un element inutil care trebuie ars, topit şi reciclat. Să spunem că un părinte este atât de grijuliu cu copilul său încât se teme în permanenţă pentru siguranţa lui.
Ataşamentul alimentat de capcanele propriului său mental îi va genera tot felul de scenarii: dacă stă prea mult la calculator nu va face nimic constructiv şi îşi va rata întreaga viaţă, dacă nu îl informează pe părinte unde este, cu cine şi de ce, acesta poate păţi cele mai mari nenorociri, cine ştie?!? Dorinţa de
control alături de frică îl face pe părinte, în cazul nostru, să nu respecte liberul arbitru al copilului său. Mai mult, gândindu-se la toate nenorocirile posibile, va reuşi într- un sfârşit să-i atragă acele nenorociri în mod real copilului, pentru că nimic nu este mai puternic decât
legătura psihică a unui părinte cu copiii săi şi vice versa.
Frica nu este lipsa curajului, dimpotrivă, ea ne obligă să găsim în noi curajul de a face faţă unei provocări. Inima este cea care suferă cel mai mult de pe urma fricii, aşa cum frica are de suferit de pe urma inimii. Frica sădită în inimă o cuprinde, o înglobează, ca un copac monstruos şi lipsit de frumuseţe interioară, o seacă de iubire şi o îmbolnăveşte.
Dacă omul vrea însă cu adevărat să îşi depăşească frica, atunci va putea găsi modalităţile pentru a face acest lucru numai în inimă. Chemând în el Focul Sacru al Iubirii, va arde ramură cu ramură copacul fricii, îi va veşteji frunzele negre care îi umbresc inima, îi va usca fructele amare şi îi va seca trunchiul de sevă. Nehrănind frica, îi tăiem posibilităţile de a mai creşte. Dar aceasta nu e destul, focul trebuie să pătrundă şi mai adânc, în cele mai ferite şi mai întunecate colţuri ale inimii şi să găsească Rădăcina Fricii. Un copac tăiat, mutilat sau ars se poate regenera, iar copacul fricii se regenerează cel mai uşor, însă descoperind rădăcina fricii, aducând-o la lumina zilei şi cufundând- o în Focul Iubirii Divine până nu mai
rămâne nimic, abia atunci putem spune că ne-am
eliberat de povara fricii.
Chemaţi în voi Focul Iubirii şi scăpaţi de frică, indiferent cât de dureros credeţi că ar fi. Uneori nu scăpăm de ea sau nu vrem tocmai pentru că …ne e frică să trăim fără frică.
sursa
28 august 2010 la 13:53
Frica este un sentiment care te coboara din Inalt in Teluric, o stare care e buna in doza minima si care in doze inalte face destul de mult rau ... Este contrara iubirii, echilibrului si pacii..
28 august 2010 la 15:08
Frica de ceva anume este totusi indusa de subconstient.Unicului meu fiu ii era frica egagerata de moarte de mic copil si pana la urma la numai 25 de ani a avut parte de o moarte misterioasa neelucidata nici pana in ziua de azi ,dupa sapte ani de la disparitia de pe malul Lacului Tei.
30 august 2010 la 10:21
Iubirea si frica sunt singurele emotii pe care noi oamenii le experimentam. Toate celelalte sunt derivate din ele. De exemplu, de partea iubirii este bucuria, pacea, fericirea, iertarea, etc. Pe cealalta parte, frica reflecta: ura, depresia, vinovatia, mania, indiferenta samd.
Iubirea si frica nu pot coexista, sunt la fel ca lumina si intunericul. Cand una este prezenta, cealalta nu poate fi.
Iubirea este lumina. Frica este intuneric. Cand aprinzi un bec, intunericul dispare. Nu mai exista nici un indiciu ca a fost acolo! Lumina este iubire, adevar, fericire!
Cand actionam din frica, oprim lumina, negand adevarul si intram in intuneric. Lasam iubirea in urma si ne indepartam de sursa, ne indepartam de noi, de ceea ce suntem.
Indrapta-ti atentia catre inima si pastreaz-o vesela pentru ca o inima vesele este cel mai mare inamic al frici.
Cu dragoste si pace,
Sorin
http://www.youtube.com/watch?v=cI6aTxrOeqI