Singura limită este creată de om !

Se poate naşte întrebarea: cine sau ce are alegerea, judecata sau conducerea? Acestea le are Prima Cauză, sau Spiritul. Dacă ne ducem cu gândul înapoi, departe, dincolo de începutul a tot ce este format, suntem forţaţi să tragem concluzia că Universul trebuie să fi fost creaţia gândului. Ştiinţa cunoaşte faptul că Pământul nu s-ar fi putut forma singur. O proprietate importantă a materiei este inerţia, adică ea nu are puterea de a se mişca prin ea însăşi în nici un fel. Asupra materiei trebuie acţionat de către o formă de energie din afara ei - şi acesta este gândul, singura formă de energie din Univers care nu este materie. Gândul este produsul Inteligenţei, deci putem presupune fără grijă că, înainte de a lua formă materia, trebuie să fi fost o Inteligenţă care a putut cauza această condensare în formă. Unii numesc această Inteligenţă, Dumnezeu. Numele nu importă - importanţă are faptul că există.
Această Inteligenţă acţionează în două feluri: mai întâi ca Inteligenţă creatoare selectivă, care hotărăşte ceea ce voieşte să se facă; în al doilea rând, ca o Inteligenţă care se supune şi îndeplineşte dorinţele Inteligenţei creatoare. Această Inteligenţă secundară acţionează întotdeauna şi integral ca Lege, având toată cunoaşterea necesară de a construi orice este de făcut, dar lucrând totdeauna după un model prestabilit, de la care nu are puterea de a se abate. Dacă s-ar abate, nu ar exista nici o Lege în Univers şi rezultatul lor ar fi un haos. Universul este produsul unui gânditor, care gândeşte matematic.
Acest gânditor, sau Dumnezeu, este indivizibil, unic, dar manifestarea să poate fi separată în trei părţi pentru a înţelege mai bine cum acţionează. Avem, deci, acest Dumnezeu Unic, acţionând pe trei planuri de vibraţii; astfel avem Dumnezeu ca Spirit, cea mai înaltă şi cea mai puţin tangibilă vibraţie dorind să creeze un univers al formelor. Pentru Spirit, a dori este a crea. Integrat în acest Spirit există marea substanţă amorfă a Universului, care ar putea fi pe drept numită corpul lui Dumnezeu.
Asupra acestei substanţe, caracterizată prin inerţie, trebuie să acţioneze o forţă din afara să. Este vibraţia cea mai joasă şi cea mai tangibilă. Prin urmare, Spiritul foloseşte Mintea ca să acţioneze ca Lege spre a modela şi forma Universul ca materie densă aşa cum îl cunoaştem. Vibraţia Minţii fiind mai mică decât aceea a Spiritului, o face să fie subordonată Spiritului şi, fiind la rându-i mai înaltă decât cea a materiei, face ca materia să fie supusă ei. Prin urmare, Dumnezeu ca minte ar putea fi înţeles ca vibraţie de mijloc. Astfel, Spiritul îşi exprimă voinţa, iar Mintea se supune necontestat să modeleze materia în forma concepută şi deţinută numai de Spirit.
Oricum, omul este în mic ceea ce Dumnezeu este în mare, la rândul lui el fiind o trinitate similară. Omul este material prin corpul său şi deci una cu Dumnezeu în cea mai joasă dintre vibraţii. Apoi el este un gânditor, mintea lui făcându-l să fie una cu Dumnezeu în planul mental; şi este spiritual, fiind una cu Dumnezeu la nivelul cel mai înalt de vibraţii.
Este necesar, mai înainte de a aprofunda acest modus operandi al vindecării, să înţelegem în mod clar că trupul omului este făcut din marea substanţă amorfă care este materia primă a Universului însuşi, care a fost numit corpul lui Dumnezeu. Prin urmare, corpul omului nu este deloc un lucru ticălos. El este un templu sacru în care sălăşluieşte Spiritul şi prin care Spiritul acţionează folosind Legea Minţii. Este adevărat, corpul uman este de o vibraţie mai joasă decât spiritul sau mintea, fiind mai dens, dar în acelaşi timp este substanţa spiritului şi dacă nu prindem în toată claritatea acest adevăr, vom pierde mult din cunoştinţele necesare vindecării.
Mintea omului este mintea lui Dumnezeu. Psihologul ne spune că mentalitatea umană se împarte în două nivele; nu două minţi, ci două faze ale unei singure minţi, numite fie conştient şi subconştient, fie obiectivă şi subiectivă. Mintea obiectivă a omului este Mintea raţiunii, a alegerii, a dirijării, şi nu creează atât de mult cât dirijează activitatea creatoare. Mintea subiectivă este Mintea creatoare; este acea profunzime enormă a inconştientului în care sunt depozitate toate amintirile gândirii şi acţiunile trecutului, care nu dispar chiar dacă nu pot fi chemate în mod conştient, dar care plutesc la suprafaţă în vise şi complexe.
Mintea subiectivă este aceea care conduce diversele activităţi ale corpului. Nimic în Univers nu se poate desfăşura fără Minte şi acest adevăr este valabil şi pentru corpul omenesc. Mintea subiectivă este aceea care face inima să bată, menţine procesul respiratoriu al plămânilor, stimulează acţiunea digestivă, menţine temperatura corpului, dirijează transportul de energie nervoasă şi altele, pe care le îndeplineşte uşor şi fără efort.
Motivul pentru care mintea subiectivă a omului poate face toate acestea este acela că ea este de fapt o parte din Mintea Subiectivă Universală.
Atunci când înţelegem că nu există decât o unică Minte Universală în întregul Univers şi că omul este el însuşi din această Minte, ne putem da uşor seama că Mintea care a creat pentru prima dată celulele corpului poate tot aşa de bine şi de uşor să facă alte celule noi impregnate cu forţă vitală. Şi dacă înţelegem că această Minte Subiectivă Universală construieşte totdeauna conform unui model pus la dispoziţie de Spirit, ne dăm seama uşor cum omul poate pune în mişcare această Lege a Minţii în direcţia dorită, când a înţeles că toată puterea universului aşteaptă ca el însuşi să se recunoască drept spirit, având privilegiul de a-şi spune cuvântul care dirijează Mintea să urmeze modelul pe care îl pune în faţă.
Mintea obiectivă sau conştientă a omului corespunde cu Spiritul divin. Prin aceasta nu se înţelege că gândirea conştientă (mintea) este perfectă - ştim că uneori este diabolică - dar omul este spirit în sensul că are puterea să raţioneze, să aleagă, să selecteze, precum şi abilitatea de a dirija Mintea subiectivă în direcţia hotărâtă. Un exemplu îl constituie cazul când hotărâm să ne trezim la o anumită oră dimineaţa, ceva mai devreme decât de obicei (ceea ce constituie o alegere conştientă); exact la ora fixată, Mintea subiectivă ne scoală, adesea cu câteva secunde înainte de a suna deşteptătorul. Se înţelege deci că omul, ca spirit sau minte obiectivă, se serveşte de mintea subiectivă, care se supune alegerilor sale conştiente.
Sufletul este una cu Mintea Subiectivă. Sufletul Universal este Mintea Subiectivă Universală. Sufletul individual este mintea obiectivă individuală şi poate că cea mai importantă caracteristică a să este supunerea absolută faţă de Spirit. Nu are nici o dorinţă sau preferinţă proprie, rămânând totdeauna la dispoziţia Spiritului. În aceasta nu există nici o constrângere. Există numai egalitate. Se aseamănă cu un cămin fericit în care fiecare partener îl consideră pe celălalt egal.
Unul din lucrurile greu de sesizat pentru unii este acela că Mintea Universală, atotputernică prin toate puterile Divinităţii, voieşte să fie la dispoziţia omului şi să intre în acţiune în direcţia pe care el doreşte s-o indice. Când suntem pătrunşi de acest adevăr şi putem pune în mişcare Legea în folosul nostru propriu, descoperim că avem de-a face cu o forţă care - deşi atât de formidabilă încât ar putea să ne sfărâme - se supune în întregime voinţei noastre. Nu trebuie să existe nici o superstiţie şi nici o teamă când venim în contact în acest mod cu Legea Minţii.
Această considerabilă forţă de vindecare nu este o persoană - de fapt este un Principiu, este singurul principiu din Univers. Legea Minţii răspunde la o inteligentă folosire a forţelor sale. Puterea să creatoare se îndreaptă în orice direcţie dorim, singurul lucru cerut fiind acela de a fi respectate legile mecanismului său, ale modului său de a acţiona. Vom afla mai târziu care sunt aceste legi, dar pentru început putem fi încredinţaţi că, de fapt, chiar în clipa de faţă există un flux de forţă universală dedicată folosului nostru. Mai mult, nici nu trebuie să ne rugam de acesta, să-i cerem, să-l implorăm sau să ne chinuim pentru el. Tot ce avem de făcut este să-l recunoaştem şi să fim convinşi că există pentru îmbogăţirea vieţii noastre, pentru sănătatea noastră, fericirea şi prosperitatea noastră. După cum am mai arătat, această Lege nu trebuie abordată cu teamă sau spaimă, fiind o Lege naturală, nu o persoană. Mai putem înţelege că, deşi este impersonală, posedă o inteligenţă infinită şi nu are nici o dorinţă proprie; este în întregime neutră. Este gata, la comanda omului, să-i acorde puterea să creativă, şi cu toate acestea nu posedă o conştiinţă de sine, ca şi legea electricităţii. Dar nu trebuie să ne închipuim, pentru acest fapt, că nu posedă o inteligenţă. Din contră - cum am mai arătat - are o inteligenţă infinită.
Mintea Universală nu pune nici o limită şi omul poate merge cât de departe doreşte, sau poate să stea pe loc. Singura limită este aceea creată de el însuşi, deoarece este liber să decidă singur şi nimeni altul nu o poate face pentru el, ceea ce face el însuşi fiind acţiunea lui şi numai a lui.
În călătoria descoperirii de sine, el este propriul comandant al propriului sau vas şi este singur răspunzător de oprirea din cursă, ca şi un navigator solitar. Deci este răspunderea omului aceea de a-şi alege propria destinaţie, iar puterea motrice pentru a-l duce acolo este furnizată de această Lege impersonală. Numai când s-a pătruns de acest adevăr fundamental, el este pregătit să-şi coordoneze propriile sale forţe şi să se bizuie pe Mintea Cosmică pentru a păstra motoarele în funcţiune în timp ce el cârmeşte nava.
Şi tot atât de impersonal cum răspund motoarele navei comenzilor precise, şi Legea Universală a Minţii răspunde comenzilor conştiente ale omului.
Înţelegem că trăim într-un Ocean de Minte subiectivă. Ceea ce ne înconjoară o numim Minte Subiectivă Universală - ceea ce foloseşte o numim Minte Subiectivă Individuală, dar amândouă sunt absolut identice. Cu cât suntem mai capabili să concepem mai bine să folosim Mintea Universală, cu atât mai puternic devine gândul nostru. Fiinţa umană îşi poate lărgi concepţia despre forţa disponibilă pentru a o folosi la infinit, iar dacă ne limpezim viziunea şi înţelegem în mod corespunzător, vom descoperi întotdeauna că există tot atât de mult din această forţă cât poate accepta mintea noastră.
Nu trebuie să existe nici o teamă că s-ar putea atinge vreo limită care să depăşească universalul. Am putea, dacă am dori, să folosim totul din forţa cosmică fără a o reduce cât de infim. Chiar dacă toate sufletele în viaţa ar fi suficient de conştiente, aşa ca toţi să tragă maximum de forţă din Universal, tot nu ar fi nici o diminuare în această putere, întrucât ea este infinită, nelimitată şi inepuizabilă.
Omul trăieşte într-o lume a simţurilor, fiind mărginit din cauza concepţiilor eronate pe care le are despre spaţiu şi timp. El aplică termeni cantitativi lucrurilor spirituale, nereuşind să-şi dea seama că Dumnezeu nu are măsură. De fapt, toată Divinitatea umple întregul Univers, şi totuşi, totul din Divinitate este în fiecare Om. Mai mult decât atât, totul din Divinitate este în fiecare celulă a corpului, în cel mai plăpând organism, în fiecare fir de iarbă. Şi totuşi aceasta nu înseamnă că este divizată în bucăţi; Dumnezeu, fiind indivizibil, se află în orice loc în orice clipă, în toată măreţia să. Trebuie să ne eliberăm de o concepţie materialistă a oricărui raţionament care presupune divizarea în particule minuscule a Divinităţii în scopul de a impregna diversele organisme.
Este esenţial să cuprindem în înţelegerea noastră acel adevăr fundamental că suntem pătrunşi de întreaga prezenţă a Divinităţii şi nu numai de o minusculă părticică din aceasta, pentru că atunci când ne trezim la semnificaţia să, este o concepţie care zguduie imaginaţia. Prima data când cineva ajunge să-şi dea seama în conştiinţa să de faptul că este impregnat de întreaga putere şi prezenţă a lui Dumnezeu, şi nu numai de o părticică, se trezeşte în el un sentiment de siguranţă ce nu mai putuse fi resimţit până atunci. Când întrezăreşte intensitatea adevărului că întreaga Forţă Universală se scurge prin corpul său, este capabil să rămână liniştit, în siguranţă, complet lipsit de teamă la apariţia vreunei maladii. Pentru că teama lui a fost complet creată de ideea ce şi-a format-o el însuşi că ar fi invadat de către un inamic puternic, crud şi nemilos; acesta este motivul pentru care nu a putut crede niciodată că mica să mentalitate ar putea să înfrunte acest monstru al maladiei.
Acum însă el are un nou mod de a privi, o nouă imagine. Această boală-formă nu mai este o creatură ameninţătoare. Toate lucrurile sunt relative. În faţa Forţei Universale de vindecare şi a Prezenţei, forma-boală păleşte şi se diminuează, devenind în faţa ochilor săi o apariţie mică şi firavă, care încearcă să-l sperie. El îşi dă seama ce este de fapt, o imagine ce încearcă să-i ia imaginea realităţii. Omul ştie că de fapt singura realitate în Univers este Spiritul, că lumea materială, cu toate formele sale diferite, este numai o lume a umbrei, în timp ce adevărata lume este a Spiritului şi a Minţii. Aşa că este eliberat de teama de o viaţă pentru boală, deoarece mai mare este EL, care este pentru noi, decât ei care sunt împotriva noastră.
Omul nu trebuie să aştepte aşa numita revelaţie pentru a cunoaşte pe Dumnezeu. Fără îndoială că scrierile sacre ne-au spus multe despre Divinitate; dar nu suntem siliţi să le acceptăm concluziile când ne violează raţiunea, sau când vin în conflict cu ceea ce noi singuri suntem capabili să observăm. Omul poate observa singur cum lucrează Inteligenţa în Univers şi astfel poate să-şi creeze propria-i credinţă în Forţa Universală şi Inteligentă. Astfel, el construieşte pe o fundaţie pe care el însuşi a pus-o, mai degrabă decât pe una care a fost pusă de altcineva. Să considerăm Universul ca o demonstraţie a lucrului Inteligenţei. Toată armata de corpuri cereşti evoluează prin spaţiu ca o armată de soldaţi, fiecare urmându-şi cărarea fără urme prin milioane de mile de spaţiu, fiecare exact la timpul său, ca şi cum ar fi conduse de degetele invizibile ale unui maestru de marionete.
Factorul invizibil care dirijează este Mintea Universală. Ea desfăşoară o înaltă ordine dată de Inteligenţă - Inteligenţa infinită - ce demonstrează o forţă fără limite. Trebuie exercitată o imensă energie pentru a pune în mişcare aceste imense corpuri prin spaţiu, totuşi aceasta se face în tăcere, cu siguranţă şi certitudine, de către această Inteligenţă infinită care trebuie să fie Forţa infinită.
La această Forţă Inteligentă omul are acces, deoarece el este una cu această Minte Universală. Atâta timp cât el continuă să rămână orb la acest fapt, va continua să ducă viaţa unui sclav. Acea imensă Forţă se află la dispoziţia să spre a fi folosită, dar nu se pune în mişcare până ce nu este solicitată de el. Când el înţelege şi admite faptul că aceeaşi forţă care menţine Universul în activitate este gata să-i menţină corpul în afara pericolului de îmbolnăvire, atunci poate şti că nu există boli incurabile - sunt numai oameni incurabili, şi aceasta deoarece ei rămân orbi la potenţialul lor de vindecare. Aceia care gândesc că vindecarea lor depinde numai de propriile lor eforturi mentale, cum ar fi concentrarea, puterea voinţei şi altele, vor fi dezamăgiţi. Aceia, însă, care învaţă cum să permită acestei Inteligenţe Universale să curgă în folosul lor, vor găsi eliberare şi vindecare.
Aceasta este, deci, Inteligenţa şi Forţa pe care omul le poate pune în acţiune. Pe cât de puternică este pentru a menţine în Univers armonia, tot atât de ascultătoare este la gândul şi cuvântul omului şi poate fi îndreptată către construirea sănătăţii perfecte, către fericire şi prosperitate, de către acela care i-a înţeles prompta ei reacţie complet favorabilă. Aceasta este Legea Minţii, a cărei forţă o invocăm. Este mai mare decât orice ar părea că se opune dorinţelor noastre. Nimic din acest Univers nu are puterea de a ne frustra, deoarece suntem una cu Dumnezeu-Minte şi Dumnezeu-Forţă.

FREDERICK BAILES
MINTEA POATE VINDECA

1 Response to "Singura limită este creată de om !"

  1. Miţă says:
    27 iunie 2010, 12:17

    Off topic: scuze pt intarziere, ti-am adaugat si eu acum blogurile. ;)

Trimiteți un comentariu