A deschide uşa închisorii




Integritatea este definită ca fiind „calitatea sau starea de a fi complet sau nedivizat". Deşi este clar că aspiraţi cu toţii spre integritate, mulţi dintre voi nu se simt nici compleţi şi nici nedivizaţi. Vă simţiţi descurajaţi, atunci când priviţi înăuntrul vostru, iar căutarea fericirii împreună cu ceilalţi exacerbează rănile voastre cele mai profunde.
Nu există posibilităţi magice de a obţine această condiţie. Vi s-a dat materialul brut al vieţii, pentru ca voi să-l transformaţi. Trebuie să-l modelaţi cu măiestrie, transformându-1 într-o operă de artă. Asta înseamnă viaţa voastră: oportunitatea pentru a vă crea pe voi înşivă.
Olarului i-ar fi uşor să respingă lutul, considerându-1 de calitate inferioară sau nedemn de el. Dar, dacă ar face-o, viaţa lui n-ar avea nici un înţeles! El nu e definit de către acest lut, ci de ceea ce alege să facă cu el.
Ce alegeţi voi să faceţi cu mâna care vi s-a dat? Cum puteţi ajunge la pace în inimile voastre şi în relaţiile voastre, atunci când sunteţi confruntaţi cu provocările pe care vi le oferă viaţa?
Răspunsul este simplu, dar s-ar putea să nu fie cel pe care-l aşteptaţi. Răspunsul este că nu trebuie să faceţi nimic. „Ei bine", întrebi tu „dar cum poate fi modelat lutul, dacă noi nu trebuie să facem nimic?"
Lutul se modelează prin voinţa voastră de a rămâne în cadrul procesului. Lutul se modelează în lupta voastră şi în capitularea voastră. Opera de artă este oferită, apoi făcută bucăţi şi oferită încă o dată. Vine un moment în care ştiţi că ea e gata şi că nu mai aveţi ce lucra asupra ei.
Şi. atunci, vă daţi de-o parte. Atunci, chiar înainte de a vă da seama, vi se mai dă nişte lut în mână. Acum el este de o consistenţă şi de un potenţial diferit. El vă aduce noi provocări.
Nu trebuie să modelaţi lutul. Procesul de modelare constă în însuşi faptul că vă aflaţi în cadrul vieţii voastre. Chiar şi atunci când pare că opuneţi rezistenţă vieţii sau negaţi ce se întâmplă, lutul este modelat în continuare.
Cu alte cuvinte, nu se poate să fii în viaţă şi să nu fii angajat în a crea o operă de artă.
„Dar cu criminalul cum e?", întrebi tu. ,.A creat el o operă de artă din propria sa viaţă?" Da, aşa este. Viaţa lui este consemnarea călătoriei sale prin fricile lui - exact aşa cum viaţa ta este propria ta consemnare. Fiecare dintre voi v-aţi spus propria poveste.
Dacă priveşti în inima lui, vei vedea că povestea ta nu diferă cu nimic de a sa.
Nu există eşecuri pe această planetă. Până şi boschetarii, prostituatele, traficanţii de droguri modelează lutul care le-a fost dat.
O operă de artă nu încetează de a fi operă de artă, doar pentru că ţie nu-ţi place. Aici nu avem de-a face cu poveşti plictisitoare. Fiecare poveste este o piatră preţioasă. Fiecare sculptură are în ea geniu.
Integritatea este un dar universal. Toată lumea îl are. El este o parte din lutul însuşi. Orice construieşti cu viaţa ta, va sta în picioare. Va sta acolo, ca tu să te vezi în el şi să fie văzut de alţii.
Poţi să alegi să-1 laşi acolo, sau să-l distrugi. Este alegerea ta. S-ar putea ca alţii să bodogănească şi să spună lucruri neplăcute. E alegerea lor. Nici una dintre aceste alegeri nu înseamnă nimic.
Nu există corect şi greşit în cadrul acestui proces. Dacă ar exista, aceia dintre voi care sunteţi „corecţi" aţi purta un halo permanent.
Nu poţi spune că ceea ce o persoană construieşte cu propria sa viaţă este de mai mică valoare decât ceea ce construieşte o altă persoană. Tot ceea ce pot spune este că preferi ce a construit cineva, faţă de ce a construit altcineva. Ai propriile tale preferinţe.
Din fericire, Dumnezeu nu le împărtăşeşte. Nici pe ale tale, nici pe ale altcuiva. Dumnezeu ascultă povestea tuturor. Urechea lui se pleacă spre inima fiecărei persoane. Nimeni nu L-a determinat să se îndepărteze pentru că aceasta a făcut o greşeală. El nu vrea să ştie decât: „Ai învăţat ceva din greşeala ta?"
Integritatea nu este un lucru pe care trebuie să-I câştigaţi. Ea este parte esenţială din cine sunteţi. Nu există nimeni aici care să nu aibă propria integritate, aşa cum nu există nimeni aici care să nu merite iubire.
Bineînţeles că există o mulţime de oameni care nu cred că au integritate. Ei au obiceiul nefericit de a încerca să-şi găsească întregimea, pretinzând timp, atenţie sau bunuri de la alţii. Aceşti oameni nu sunt răi. Ei sunt doar confuzi. Ei nu ştiu că viaţa lor este o operă de artă. Ei nu ştiu că sunt maeştri în sculptură. Ei cred că sunt absolut neîndemânatici.
într-o zi, îşi vor da seama că au o mână perfectă. Atunci vor începe să o folosească, muncind cu conştiinciozitate şi plini de energie. Până atunci, joacă rolul de victimă. Se consideră zdrobiţi, nealinaţi, neîntregi.
O persoană de culoare, limitată la un scaun cu rotile, e posibil să nu se simtă întreg, dar nu are mai puţină integritate decât oricine altcineva. Nu i s-a dat un lut de calitate mai proastă.
în viaţa asta nu există accidente.
Nimeni nu primeşte lutul altcuiva.
După cum vezi, problema nu este existenţială. Integritatea se află în fiecare dintre voi. Problema este că voi credeţi că nu sunteţi întregi. Credeţi că trebuie să fiţi îndreptaţi, sau că puteţi îndrepta pe altcineva. Aveţi un fals simţ al responsabilităţii faţă de alţii şi nu vă asumaţi suficientă responsabilitate faţă de voi înşivă. Sunteţi mânaţi de dorinţă, lăcomie, vinovăţie şi frică. Atacaţi, vă apăraţi şi apoi încercaţi să reparaţi răul făcut. Bineînţeles că nu se poate.
Cel care percepe răul făcut, nu poate să-1 îndrepte.
Adevărul este că nimic nu este stricat şi nimic nu trebuie să fie îndreptat. Dacă aţi putea trăi în cadrul acestei conştiente, toate rănile voastre s-ar vindeca singure. S-ar întâmpla miracole, deoarece structura ego-ului care blochează miracolul ar dispărea.
Această dramă umană pare a fi legată de abuzuri - dar, în realitate, este vorba de a învăţa să vă asumaţi responsabilitatea. Tot ce înseamnă suferinţă este o construcţie temporară, creată pentru ca voi să învăţaţi. Vi s-au dat în mână toate instrumentele de care aveţi nevoie pentru a pune capăt suferinţei.
Atunci când nu vă acuzaţi unul pe altul pentru problemele voastre, îl acuzaţi pe Dumnezeu. Credeţi că este vina Lui că voi sunteţi nefericiţi, întotdeauna, altul este de vină pentru nefericirea voastră. Nu vă place să fiţi puşi la încercare. Nici lui Iov nu i-a plăcut. Nu e o plăcere să-ţi vezi distrusă încrederea în miracole.
Cu toţii trebuie să vă daţi seama că nici o incantaţie magică nu va deschide uşa închisorii. Nu aşa stau lucrurile. Libertatea este ceva mult mai simplu şi mai la îndemână.
„Ei bine", spui tu „dacă aş avea un helicopter sau un avion, aş putea ieşi din văgăuna asta!" Nici nu-ţi dai seama cât de absurd sună aceste cuvinte. Lasă-1 încolo de avion, semen al meu! Foloseşte scara.
„Chestia aia grosolană? Asta nu o să mă scoată de aici!"
Cu toţii cunoaşteţi acest dialog. Am mai avut conversaţia asta o dată. Ceilalţi continuă să vă arate scara, dar voi continuaţi să vă uitaţi în altă parte. într-un fel. vă place să fiţi „victime inocente".
Problema este că victima inocentă nu va admite niciodată scara. Ea nu va admite niciodată că are instrumentul necesar pentru a se extrage din suferinţă. Asta, deoarece, de îndată ce admite că are acest instrument, ea încetează de a mai fi victimă. Nimănui nu-i mai este milă de ea. Jocul de a fi un creator handicapat se sfârşeşte.
Dumnezeu spune tot timpul: „Nu-mi place să Mă repet, dar trebuie să ştiţi că nu există creatori handicapaţi".
Prin urmare, dacă doriţi să vă descoperiţi propria integritate, trebuie să încetaţi de a mai pretinde că sunteţi victime. Trebuie să încetaţi de a mai pretinde că nu vi s-au dat instrumentele potrivite. Trebuie să luaţi lutul şi să-1 prelucraţi.
Orice persoană care face aceasta, încetează de a se mai plânge şi îşi vede în continuare de viaţă. Ea învaţă să aibă grijă de ea însăşi - şi le dă altora posibilitatea de a avea grijă de ei înşişi. într-adevăr, ea anulează orice sentiment de obligaţie faţă de alţii şi a altora faţă de ea, astfel încât este liberă să-şi urmeze îndemnurile minţii şi inimii.
Persoana care ştie că nu i s-a refuzat întregimea nu are nici o scu¬ză. Nu mai poate exista amânare. Nu se mai află nimic între ea şi bucuria ei. Viaţa sa este opera sa de artă şi este foarte ocupată să o creeze, aşa cum o albină este ocupată cu polenizarea florilor. Dacă îi vorbeşti despre sacrificiu, ea va râde şi va spune: „Munca făcută fără bucurie nu realizează nimic de valoare în această lume". Şi, bineînţeles, ea are dreptate.
Un artist nu lucrează pentru altul, decât dacă, în felul acesta, învaţă ceva de valoare. Când încetează de a mai învăţa, el trece la un alt profesor, sau începe să lucreze pe cont propriu. Nimerii nu-l poate ţine departe de meşteşugul său. Nimeni nu-l poate îndepărta de viaţa sa. Asta, deoarece viaţa şi meşteşugul sunt unul şi acelaşi lucru.
într-o lume în care fiecare este un geniu, nu există şefi şi angajaţi. Există numai învăţători şi discipoli - într-o asociere de bună voie.
Dacă nu-ţi place unde eşti, trebuie să pleci de acolo, pentru că numai aşa te cinsteşti pe tine însuţi. Nu te forţa să rămâi în nici un mediu în care încetezi de a-ţi aminti că tu eşti creatorul vieţii tale.
După cum am mai spus, „lasă-ţi năvoadele"* Nu te zbate să fii vrednic, deoarece deja eşti. Lasă-ţi serviciul sau relaţia în care eşti incapabil de a-ţi aminti cine eşti. Lasă la o parte tocmeala nevrotică pentru iubire şi acceptare. Şi treci prin frici. Nu-ţi vei găsi niciodată aripile, pâ¬nă când nu vei învăţa să-ţi foloseşti braţele şi picioareie. Nu-I cere lui Dumnezeu să facă pentru tine ceea ce trebuie să înveţi tu să faci.
Cinstindu-te pe tine însuţi, nu trebuie să consideri că altcineva greşeşte. Fă doar ceea ce este bine pentru tine şi exprimă-ţi recunoştinţa faţă de ceilalţi. Atunci când intri pe deplin în viaţa ta, nu-i părăsi pe ceilalţi în grabă sau cu furie. Ia-ţi la revedere. Binecuvântează persoana cu care ţi-ai împărţit viaţa şi locul unde ai trăit.
Dacă îţi poţi binecuvânta trecutul, eşti liber să-1 părăseşti.
Nu poţi să „îţi laşi năvoadele" şi, în acelaşi timp, să iei peştele cu tine. Cu vremea, peştele va putrezi şi va lăsa un miros groaznic.
* Compară Matei IV. 18-20 Noul Testament N. 1. 18
Pe o distanţă mare din jurul tău, oamenii vor şti că soseşti. „Vine pescarul!" Trecutul tău păşeşte înaintea ta. Acesta nu este drumul spre libertate.
Aruncă peştele. Dă-i libertatea pe care o ceri pentru tine însuţi.
Fii puternic în convingerile pe care le ai în privinţa propriei tale vieţi, dar fii blând cu ceilalţi. Nu judeca nevoile lor, doar pentru că nu le poţi îndeplini. Fii cinstit în privinţa a ceea ce poţi şi a ceea ce nu poţi să faci - şi urează-le numai bine.
Aminteşte-ţi că cel pe care-1 respingi vine după tine. Numai acceptarea aduce împlinire.
In inima şi în mintea ta vei şti când eşti gata să părăseşti compli¬caţiile din viaţa ta şi să păşeşti pe cărarea simplă a dragostei şi iertării. Nu va mai exista nici luptă, nici strădanie.
Datorită limpezimii şi generozităţii tale, ceilalţi se vor relaxa şi-ţi vor da drumul. Iar tu îi vei păstra în inima ta, oriunde vei merge.
Singurele închisori din lume sunt cele pe care ni le creăm noi în¬şine. Şi doar cel care nu-şi cunoaşte propriul geniu poate să-1 ţină pe altul ostatic împotriva voinţei acestuia.
Aminteşte-ţi, dragul meu frate şi draga mea soră, că există o cheie care descuie orice uşă, a oricărei închisori pe care o creezi în mintea ta. Dacă nu poţi să desfiinţezi închisoarea, cere cel puţin cheia de la uşă.
Tu nu eşti o victimă a lumii, ci eşti cel care deţine cheia spre liber¬tate. In ochii tăi se află scânteia luminii divine care conduce toate fiinţele spre ieşirea din întunericul fricii şi a lipsei de încredere. Iar în inima ta este dragostea care dă naştere tuturor miliardelor de fiinţe din univers. Esenţa ta este întreagă, nefarâmiţată, dinamică şi creatoare. Ea aşteaptă doar încrederea ta.

2 Response to "A deschide uşa închisorii"

  1. Dana Says:
    21 mai 2010, 21:48

    ...frumos spus,lutul e in mainile noastre...:)depinde de noi ce alegem

  2. este acum aici says:
    21 mai 2010, 22:01

    Aflaţi că nimic n-are sfârşit şi că nimic nu este absolut. Totul este în moment, ori momente sunt întotdeauna în devenire. A ajunge la gândul nelimitat, revine la a cunoaşte că peste un adevăr superior există altul şi mai superior. Cunoaşteţi-le şi lucrurile vor veni în consecinţă.
    Nu vă lăsaţi nici subjugaţi, nici intimidaţi. Există întodeauana un drum mai bun decât cel al subjugarii ori al intimidării. Intelegeţi-le şi lăsaţi-le să vină în spiritul vostru gânduri care vă vor ilumina şi vor face fericită cărarea dvs.
    Priviţi-vă limitarile în faţă. Imbrăţişaţi-le. Imblânziţi-le ! Eliminaţi din viaţa voastră tot ceea ce vă împiedică să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu în totalitate. Renunţaţi la culpabilitate şi la judecăţi, în aşa fel ca să se poată naşte în voi cunoaşterea şi bucuria.
    Priviţi-vă în faţă fricile voastre şi permiteţi-vă să smulgeţi masca iluziilor lor. Cunoasteţi că sunteţi veşnici şi că în această veşnicie nimic nu vă poate împiedica vreodată de a fi bucuroşi şi fericiţi. Lichidaţi frica care vă inhibă şi vă împiedică să cunoaşteţi experienţele cele mai frumoase, ce vi le oferă acest plan.
    // ramtha - cartea alba \\

Trimiteți un comentariu