Mesajul lui MATEI


Matei
(5 nov.2011; channeler: Suzanne Ward)

Cu salutări pline de iubire din partea tuturor sufletelor aflate pe această stație spațială. Sunt Matei. Împreună cu voi, am fost martori ai înaintării progresive și continuie a luminii care se răspândește acum în SUA și în alte țări ale planetei. Lumea se schimbă rapid.
1/2. În curănd, această tendință va cunoaște o extindere mult mai mare. În cosmos și în universul vostru există enorme depozite de energii benefice, concentrate în anumite zone dar care se află în permanentă mișcare. Adevărate maree de energie cuprind anumite lumi, în conformitate cu un program riguros de evoluție.
Un asemenea val de energie va ajunge pe Pământ, prin intermediul Portalului 11.11.11 și va afecta întreaga umanitate în grade diferite, depinzând de nivelul de evoluție al fiecăruia. Ființele neechilibrate și netrezite spiritual, cu rădăcini adânc înfipte în dualitate, vor asimila foarte puțin din energiile aduse de acest vortex. Pentru ele, momentul va fi slab sesizabil în bine sau chiar supărător, stresant și plin de manifestări dezagreabile. Acești oameni vor putea trăi anumite stări de șoc sau disconfort fizic sau emoțional. În schimb, pentru cei care s-au înscris pe calea ascensiunii și, mai cu seamă, pentru Lucrătorii în Lumină, momentul va fi unul înălțător, plin de împliniri spirituale, plin de sincronicități. Nivelul lor energetic va cunoaște un salt important care se va traduce prin creșterea vibrației ființei lor și manifestarea unor abilități și trăiri minunate, cu care nu s-au mai întâlnit până acum.
3. În ceea ce privește eforturile care se fac pentru consolidarea economiei țărilor europene, noi vedem că acestea vor fi doar paliative care nu vor împiedica iminenta prăbușire a economiei globale, economie clădită pe principii nesănătoase, inechitate și prea puțin eficiente. Prea mult timp economia mondială a fost controlată de forțele întunecate. Lumea, în special tineretul, se deșteaptă într-o viteză uluitoare și înțelege că pentru a construi o economie pe principii sănătoase, aproape totul trebuie dărâmat și reclădit. Acesta este motivul pentru care vor cădea autorități locale, zonale și majoritatea guvernelor asupritoare și părtinitoare. Întrevedem, din același motiv, unele stări de beligeranță și escaladarea conflictelor între unele țări.
4/5. Pentru o scurtă perioadă, Illuminati vor mai continua să depună toate eforturile pentru a obstrucționa ascensiunea, prin crearea unor focare de suferință, care sunt modalități de a crește negativitatea pe planetă.
Actele de fraudă și corupție vor fi scoase la suprafață în mai mare măsură ca în trecut. Oameni care până acum treceau drept respectabili și corecți, vor apărea în adevărata lor înfrățișare, dovedindu-se că au mințit, au înșelat, au corupt și s-au îmbogățit material prin fraudă și pe spinarea celor corecți. În disperarea lor meschină, acești indivizi vor nega totul și, împotriva dovezilor incontestabile, vor pretinde că sunt curați, că nu au furat, că nu au mințit și că, de fapt, ei sunt biete victime ale unor intrigi politice. (Nota C.M.: Doamne, ce bine se potrivește cu ceea ce se întâmplă la noi!)
6. Lucratorii în Lumină depun în această perioadă eforturi de a stabiliza enegiile benefice pe planetă și în ființele umane, contribuind esențial la trezirea celor încă nedispuși să o facă. Totodată, ei fac să se prăbușească ultimele redute ale illuminati.
În acest an, forțele întunericului și-au concentrat eforturile pentru a-l împiedica pe Barack Obama să-și îndeplinească misiunea pentru care a venit pe Pământ. În viitor, eforturile lor se vor dovedi inutile și zadarnice, căci președintele Obama va acționa mult mai viguros și mai eficient pentru stabilizarea și redresarea situației pe planetă, ajutat fiind de mai mulți șefi de state, dornici, la rândul lor, să edifice o societate bazată pe principiile dreptății, egalității și iubirii.
7. Finalul fericit al edificării Pământului liber de oprimare, restricții, sărăcie și nedreptate, va însemna saltul în cea de a patra dimensiune, moment ce va fi plasat cu foarte puțin timp înainte sfârșitul anului 2012. Acest proces accelerat a început cu cca 70 de ani în urmă, atunci când Gaia a cerut ajutor, pentru a evita colapsul sistemului planetar.
Din iubire, planeta Pământ dorește ca toți fiii săi s-o urmeze în dimensiunile superioare. Forte probabil însă că vor fi suficienți oameni care nu o vor însoți, sufletele lor alegând un alt program de evoluție, care decurge din alegerile liberului lor arbitru, pe care însuși Creatorul îl respectă.
8. Din cauza unei anumite lipse de cunoaștere, mulți oameni au întrebat-o pe mama mea asupra acestei chestiuni. Ei întreabă cum poate un Dumnezeu iubitor și milostiv să lase ca atât de mulți copii ai săi să treacă prin suferință și neîmplinire? De ce acordă El prioritate liberului arbitru al fiecărei ființe umane, chiar și în cazul în care alegerile lor sunt dintre cele mai nefericite? Alții întreabă de ce Dumnezeu permite să se întâmple lucruri tragice în viața unor oameni recunoscuți pentru bunătatea lor? Dacă Dumnezeu este atât de atotputernic, cum de tolerează El suferința și nedreptatea?
Dragilor, dacă Dumnezeu ar interveni în desfășurarea evenimentelor în care este implicată fiecare ființă umană, aceasta ar fi echivalent cu a restrânge libertatea ființelor umane, ceea ce ar fi de neconceput pentru Divinitate, căci ar fi o încălcare a legilor în baza cărora funcționează întreaga creație. Sufletele își propun diferite experiențe în viețile pe care le au, pentru a se îmbogăți cu cunoaștere, care este elementul cel mai de preț pentru Creator.
Ființa Supremă cunoaște tot ceea ce a fost, este și va fi, dar experimentarea aparține doar creațiilor Sale, care își stabilesc programele cu care vin în fiecare viață. Există o tendință constatată și de Dumnezeu care arată că, în general, sufletele umane își aleg, pentru a experimenta, cele mai dificile existențe. [Nota C.M.: Aceasta deoarece, cu cât experiențele sunt mai dificile cu atât mai important va fi câștigul spiritual în evoluția acelei ființe. Pe de altă parte, acumulările de karmă (bună sau rea), rezultate din inexactități în desfășurarea experiențelor, în care au fost lezate alte ființe, sau din acțiuni care au depășit prevederile din contract, vor determina sufletul să-și programeze o nouă viață în corp fizic pentru a-și plăti datoriile sau, dimpotrivă, pentru a primi recompensele faptelor sale bune, recompense de care nu a putut beneficia din cauza încheierii programului de viață anterior).
9. Înțelegerea corectă a modului cum funcționează și se aplică Legea Liberului Arbitru şi Legea Karmei (a cauzei si efectului) este foarte importantă pentru găsirea răspunsurilor pe care și le doresc ființele umane. Corecta înțelegere ajută foarte mult la creșterea vitezei de ascensionare, care să vă asigure să nu ratați această rarisimă ocazie de a depăși limitele celei de a treia dimensiuni.
10. Vă vom spune câte ceva despre aceste două legi care dau libertatea sufletelor să aleagă orce experiență pe care și-o doresc și și-o imaginează, fără constrângere, precum și modalitatea de a face corecții (prin Legea Karmei) astfel ca procesul evolutiv să nu fie compromis. Vom face referire și la modul în care întunericul a reușit să se interfereze în abaterea sufletelor de la calea dreaptă a evoluției.

SURSA: www.matthewbooks.com

0 Response to "Mesajul lui MATEI"

Trimiteți un comentariu