Inima nu gandeste in polaritate


Atunci când cineva se află în Spaţiul Sacru al Inimii (nu în minte) şi punând vârful limbii în cerul gurii începe să maseze un loc anume, produce o stimulare “sexuală” între inimă şi minte. Această puternică stimulare determină stimularea talamusului care apoi se propagă în tot creierul ducând la emisii puternice de unde alfa. După un anumit prag, apare o lumină verde (poate avea şi nuanţe albăstrui sau galben). Se vorbeşte despre această lumina şi în Vede (ce datează de acum 6000 de ani). Apoi, prin intenţie, se îndreaptă privirea celui de-al treilea ochi – care în mod normal priveşte în sus – spre în faţă, în proiecţia celui de-al treilea ochi dintre sprâncene. În Marea Frăţie Albă se vorbeşte de acest proces fiind numit „îndoirea flăcării”. Apoi, într-o anumită stare meditativă, lumina verde se transformă într-o spirală (sau în raze concentrice) care ajunge la glanda pituitară (hipofiza). Când cel de-al treilea ochi priveşte prin glanda pituitară atunci se formează o sferă de lumină în jurul capului.
Începând din acest moment, orice “visaţi” în inimă devine realitate. Acea imagine „visată” în inimă trece în câmpul toroidal al inimii, apoi în cel al corpului. (Universitatea Stanford USA a făcut multe cercetări încercând să găsească o legătură neurologică între inimă şi minte, prin interiorul trupului. Această legătură există, dar se află înafara corpului).  
Imaginea pătrunde în minte din câmpul toroidal, iar apoi se proiectează în jurul capului (în sfera de lumină descrisă anterior) şi apoi se proiectează în sfera pranică din jurul nostru. Apoi, prin câmpul Merkaba, imaginea este proiectată în Univers, devenind realitatea în care întregul Univers trăieşte acum.

Când creaţi în acest mod, nimeni din Univers (există doar câteva excepţii) nu ştie că se petrece. Acest lucru schimbă totul: trecut, prezent, viitor. Nu mai există nici o urmă din modul trecut de viaţă, este ca şi cum schimbaţi canalul la televizor. Cel vechi nu mai este vizibil.

Această capacitate de creaţie ce există în fiecare fiinţă umană este dreptul nostru din naştere. Este ceea ce Pământul este pe cale să-şi amintească. Nu este un proces de învăţare este un proces de reamintire! Încet, încet, oamenii îşi vor reaminti despre ce este vorba şi lumea va începe să se schimbe.
Inima ştie că toată viaţa este Unul. Ea nu „gândeşte” în polaritate. Ea creează imagini care sunt bune pentru întreaga Viaţă, pretutindeni.
Creaţia creierul este guvernată de legea polarităţii. El o face prin prisma limitată a egoului, putând afecta viaţa şi pe alte planuri, în moduri nebănuite de cel ce iniţiază acest proces. Dar polaritatea este pe cale să dispară. Nu vom mai avea acces la ea, deoarece reţeaua electromagnetică specifică din jurul Pământului, cea care menţinea conştiinţa polarităţii, este pe cale să fie îndepărtata de planetă.

DRUNVALO MELCHIZEDEK
cititi si Carmen
Donca
Romeo Ruse
Daniel

0 Response to "Inima nu gandeste in polaritate"

Trimiteți un comentariu