Rămâi să mai ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclauri,
Căci pentru vin și pentru tine
Mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să-nmormântăm tristețea
Și setea fără de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Știi tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată
E făurit din taina sfântă,
Din taina unui trup de fată?
L-a făurit cândva olarul
Cel inspirat de duhul rău,
Din taina unui trup de fată
Frumos și cald ca trupul tău.
Înmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii,
Cât zarea-i plină de albastru
Și lumea plină-i de vedenii
Și-atât cât drumurile vieții
Mai au pe margini bucurii,
Căci mâine în zadar vei bate
La porți de suflete pustii.

Iubește-mă acum căci anii
Nebănuiți vor pune frâu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe râu.
Ca mâine-om puterezi-n morminte,
Uitați, nepomeniți de nimeni,
Ca mâine vor veni olarii
Să fure lut din țintirime.
Iar trupul tău, care mi-e astăzi
Cel mai iubit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeții pe la hanuri.