Cum apare boala

.Votati blogul meu la Prahoveanul anului-apasati stelutele de evaluare

Orice lucru pe care îl vedem în jurul nostru, toate obiectele pe care le percepem în Univers şi toate evenimentele pe care le experimentăm, inclusiv toate gândurile pe care le gândim şi emoţiile pe care le simţim în ciuda felului în care apar ele nu vin din afara noastră. Din contra, toate sunt proiecţii spre exterior şi forme în interiorul minţii noastre personale, minte bazată pe un set de credinţe ale ego-ului.
Atât mintea individuală, cât şi cea personală sunt în mod inerent “non-localizate,” şi au prin
urmare toată puterea de a-şi manifesta visele (dorinţele).
Pentru fericirea noastră, noi formăm (sau creăm) în afara credinţelor noastre “Universul în care
trăim” şi cu care ne-am identificat ca fiind sinele nostru. Universul se naşte în mintea noastră şi
în afara minţii noastre non-localizate bazată pe credinţele universale.
Motivul pentru care două persoane, atunci când ele se află împreună, sunt de acord cu ceea ce văd şi cu ce experimentează, nu este pentru că ar exista o lume obiectivă în afară, ci doar pentru că ele gândesc cu aceeaşi minte non-localizată bazată pe ego. Cu alte cuvinte, motivul pentru care noi toţi vedem un Univers asemănător (corelat) este că noi gândim şi ne proiectăm realitatea cu minţile personale corelate, minţi ce se bazează pe aceleaşi universale credinţe ale ego-ului.
Singura diferenţă dintre două minţi personale poate fi identificarea lor cu set diferit din aceste credinţe universale. De altfel, toate minţile personale împărtăşesc în mod subconştient aceleaşi credinţe universale şi pot crede total în ele (sau se identifică cu ele în mod conştient) la un moment dat sau la altul.
Atunci când mintea personală caută fericirea într-o lume fizică aparentă aparţinând propriei sale structuri, ea nu o găseşte niciodată. Deci, atunci când părăseşte corpul (moartea fizică), se reîntoarce la mintea individuală, dar încă va căuta continuitatea unei identităţi fizice şi mentale prin luarea unei alte existenţe corporale şi din acest motiv se naşte iluzia “reîncarnării”. Aceasta este continuitatea aşa-zisului “suflet,” care nu şi-a înţeles complet Adevărul Fiinţei Sale.
Să observăm că “sămânţa separării sufletului” este plantată prin identificarea ego-ului dar ea este cultivată sau reîntărită odată cu formarea minţii individuale, minte care de cele mai multe ori trăieşte într-o existenţă subiectivă înainte de a lua forma corpului. Mai mult, sămânţa separării se maturizează şi înfloreşte prin formarea minţii personale, minte ce trăieşte într-o lume obiectivă aparentă, constituită din corp/creier şi din amintirile realizărilor sale (identitatea amintirilor).
Astfel se naşte iluzia unui sine personal şi obiectiv în afara credinţelor universale ale ego- ului. Mai mult, acesta este modul în care se manifestă ego-ul şi el îşi întăreşte credinţa iluzorie în separare, într-o încercare de a face această credinţă “să pară reală.” Este o strădanie uimitoare, de proporţii uriaşe–care însă la sfârşit întotdeauna dă greş. Am văzut natura minţii şi realitatea subiectivă pe care ea o formează şi acum ne aflăm pe poziţia
de a explica mult mai clar cum se manifestă reacţia la stres şi boala:
Atunci când fiinţa umană creează un sine în afara credinţelor şi proiecţiilor sale, acest lucru s-a stabilit mai întâi prin “păstrarea” în minte a acestor credinţe. Câtă vreme persoana este identificată cu aceste credinţe, această agăţare este subconştientă, astfel că nu este conştientă de ele. Ce s-a construit pe baza acestor reţineri aşteaptă proiecţiile (manifestările) acestor credinţe care sunt corpul şi identitatea amintirilor cuiva (experienţe ce au adus odată uşurare), păstrate şi ele în mod subconştient ca parte a aceluiaşi sine.
“Agăţarea” înseamnă “a daTimp,Energie şiAtenţie, (pe scurt, ne vom referi la aceasta ca “servirea ceaiului–TEA.”(NT:tea=ceai). Agăţarea de credinţe este subconştientă deoarece persoana–deşi nu în mod curent–le-a servit în trecut “ceaiul“ TEA, le-a ţinut vii şi energizate. Prin urmare, înainte ca ele să fie activate de vreo ameninţare, astfel de credinţe sunt adormite.
Pe măsură ce un gând sau o percepţie a vreunui eveniment (care este un alt gând) ameninţă acest sine, mintea persoanei va apăra acest sine prin agăţarea conştientă de acel gând nedorit, dar chiar şi numai prin agăţare îl poate modifica. (Sinele bazat pe ego speră că numai atunci gândul modificat nu va mai fi o ameninţare şi credinţele sale sunt afirmate şi restabilite.) Însă, câtă vreme acel gând îi ameninţă credinţele, reacţionând la el printr-o agăţare conştientă cu scopul de a-şi apăra credinţele, aceasta nu face decât să întărească numai agăţarea sa subconştientă de credinţele sale şi le energizează chiar mai departe (le tratează cu mai mult “ceai” TEA). Deci prin tratarea acestui gând nedorit cu “ceai” TEA, persoana îşi slujeşte de fapt propriile sale credinţe.
De-a lungul unei astfel de apărări prelungite, pe măsură ce în minte sporeşte agăţarea şi li serveşte credinţelor mai mult “ceai” TEA, aceasta se extinde mai departe ca agăţare de corp/creier şi de identitatea amintirilor sale, deoarece acum toate acestea vor fi folosite pentru apărare şi pentru a menţine împreună întreaga structură a sinelui. În termeni fizici se traduce ca tensiune (sau contracţii) în corp şi în creier, experimentate ca emoţii negative prelungite şi gândire defensivă. Noi ştim că o astfel de tensiune se hrăneşte cu energia vitală a organelor, conducându-le treptat la boală.
Bedri Cetin
;">CITITI SI

0 Response to "Cum apare boala"

Trimiteți un comentariu