Vindecarea prin reconectare




Teoria Corzilor este un concept ipotetic din fizică. Termenul provine din denumirea engleză "String Theory", care ar însemna Teoria Corzii sau poate şi mai bine Teoria Corzilor. Deoarece un element esenţial în construcţia modelului fizic este supersimetria, de multe ori Teoria Corzilor este redenumită Teoria Supercorzilor, dar în esenţă ambele denumiri semnifică acelaşi lucru.
Până în prezent sunt cunoscute cinci modele viabile care nu au anomalii şi care sunt consistente într-un spaţiu fizic cu zece dimensiuni, una temporală şi nouă spaţiale. Se crede că aceste cinci teorii nu reprezintă altceva decât diverse manifestari ale Teoriei M (M-theory).
În teoria stringurilor particulele elementare sunt alcătuite din stringuri (corzi sau sfori) aflate sub excitaţie. Stringurile trebuie să fie întinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste stringuri nu sunt prinse de un suport, ele plutesc in spaţiu-timp. Tensiunea stringurilor este dată de cantitatea 1 / (2πα'), unde α' este egal cu pătratul lungimii stringurilor. Dacă teoria stringurilor este o teoria a gravităţii cuantice, atunci mărimea medie a unui string trebuie să fie aproximativă cu lungimea Planck, care este egală cu aproximativ 10-33 cm.
Stringurile pot fi inchise (sunt ca o bucată de sfoară sub formă de cerc) sau deschise (ca o bucată de sfoară), cele deschise se pot inchide si ele devenind inchise. Aceste stringuri interacţionează unele cu altele in spaţiu şi timp rezultând particule elementare. Diferitele forme de interacţiune dintre stringuri dau proprietăţile fizice ale particulei.
Pentru introducerea fermionilor in această teorie trebuie să existe o simetrie speciala numită supersimetria. Supersimetria înseamnă că oricărui boson îi corespunde un fermion. Deci supersimetria face o legătură între bosoni şi fermioni. Din păcate această supersimetrie (cuplu boson-fermion) nu a fost observată in experimente efectuate în acceleratoare de particule (acceleratoare de particule: acceleratoare liniare, ciclotron, betatron).
nostru este format din 4 dimensiuni: sus-jos, fata-spate, stanga-dreapta si timpul. Restul, pana la 11 nu le percepem, 6 fiind infasurate iar una le contine pe cele 10. Universul nostru se afla pe o membrana infinita in lungime, dar foarte ingusta. Ciocnirea dintre membrana ce contine universul nostru si cea a unui univers paralel a dus la Big Bang.(wikipedia)
Un fragment edificator din cartea Reconectarea - Vindeca-i pe altii, Vindeca-te pe tine - de Eric Pearl

STRINGURI SI CORZI
"Dintr-un punct de vedere multisenzorial, observatiile, intuitiile, banuielile si inspiratiile sunt mesaje venite de la suflet sau de la inteligente avansate, care sprijina sufletul in calatoria sa de evolutie."
Gary Zugav, autor al cartii Sediul Sufletului
Ce se afla dincolo?
Oamenii sunt fiinte cercetatoare. Intotdeauna vrem sa stim cum si de ce, chiar si atunci cand raspunsurile nu ne fac nici un bine asa cum, cel mai adesea, este cazul. De cele mai multe ori, cum si de ce pot fi niste intrebari foarte care ne iau din forta. Cu toate acestea, inca de la inceput, iata cum ma lupt tocmai cu aceste intrebari: Cum?, De ce?, Cum functioneaza asta? De ce este aici?, Ce se intampla?




Niciodata nu am primit un raspuns care sa ma satisfaca. Stiu ca nu toata lumea insista sa primeasca raspunsuri. Unii oameni nici nu pun multe intrebari. Citesc despre ceva si imediat cred lucrul acela. Prietenii le spun altceva si ei cred si aia. Credulitatea absoluta, combinata cu ceea ce eu numesc spiritul gregar, ii face pe oameni sa alerge in masa si sa sara de pe o culme New Age pe alta, cautand raspunsuri, dar inecandu-se intr-o mare de nehotarare, care e mereu redirectionata.
Numai dupa ce mi-am dat seama ca nu aveam sa primesc alte raspunsuri am ajuns la concluzia ca, poate, nici nu era important pentru mine sa stiu. Poate ca ar fi fost chiar contraproductiv. Dar existau indicii, aluzii pe care vi le impartasesc acum, in aceasta carte.
Ceea ce faci tu, reconecteaza stringurile. Ceea ce faci tu, reconecteaza corzile.
Asa cum am mai spus inainte, astea erau cea de-a treia si cea de-a parta afirmatie, care imi fusesera transmise prin channeling, printr-o serie de pacienti de-ai mei. Din propia experinta, am stiut la ce se refereau stringurile. Cand folosim aceasta energie vindecatoare, facem mai mult decat sa rezolvam o anumita problema; de fapt, efectiv, reconectam stringurile de acid dezoxiribonicleic, de ADN. ADN-ul este o molecula compexa, formata din doua stringuri conectate intr-o forma de dubla spirala, ca o scara rasucita.
Stiinta ne invata ca fiecare fiinta umana are aceste doua stringuri in fiecare molecula de ADN din corp si ca aceasta configuratie este baza codului nostru genetic a structurii noastre. Din aceste mici farame de materie provine structura corpului, a creierului si chiar a personalitatii noastre. Ceea ce nu ne spune stiinta, cel putin nu inca, este ca, la un moment dat, se poate ca noi sa fi avut 12 stringuri de ADN, care codificau inca si mai multa informatie! (Ei bine, inchideti-ma, am spus-o desi am jurat ca nu am sa mai fac!)
Reconectarea stringurilor implica, in mod special, faptul ca rasa omeneasca nu mai continua sa evolueze intr-o maniera aproape lineara, ci va ajunge inapoi in timp si va scoate la iveala aspecte din vremea cand eram oameni mai completi. Asta este, in parte, ceea ce se intampla acum, cu Reconectarea: ne reconectam cu cine am fost alta data. Ceea ce faci tu, reconecteaza stringurile. Ce faci tu, reconecteaza corzile.
La inceput am crezut ca cele doua faze inseamna, mai mult sau mai putin, acelasi lucru, unii foloseau cuvantul stringuri altii cuvantul corzi, asta este singura diferenta. O diferenta semantica. Apoi am auzit un concept din fizica cuantica si mi-am dat seama ca nu ma prinsesem defel despre ce era vorba cu stringurile la care se refereau entitatile.
Fraza aceea nu se referea deloc la ADN. Ea se referea la planurile existentiale paralele (care se intampla in acelasi timp): se referea la fizica subnucleara. Este vorba despre descrierea structurii fundamentale a universului. Despre teoria stringurilor.
In esenta, teoria corzilor, sau a stringurilor este un mod de a vedea caramizile de materie si de energie, intr-un fel care ar putea sa clarifice dilema care ii bantuie pe oamenii de stiinta de decenii incoace: anume, ca nu se poate ca amandoua ramurile fizicii sa fie adevarate.
* Teoria Corzilor, sau a Stringurilor este un concept ipotetic din fizica. Termenul provine din denumirea engleza String Theory, care a insemnat Teoria Corzii sau poate si mai bine, Teoria Corzilor. Deoarece un element esential in constructia modelului fizic este supersimetria, de multe ori Teoria Corzilor este redenumita Teoria Supercorzilor, dar in esenta ambele denumiri semnifica acelasi lucru.
Pana in prezent sunt cunoscute cinci modele viabile care nu au anomalii si care sunt considerate intr-un spatiu fizic cu zece dimensiuni, una temporala si noua spatiale. Se crede ca aceste cinci teorii nu reprezinta altceva decat diverse manifestari ale Teoriei M.
In Teoria Stringurilor, particulele elementare sunt alcatuite din stringuri aflate sub excitatie. Stringurile trebuie sa fie intinse sub tensiune, pentru a devenii excitate, dar aceste stringuri nu sunt prinse de un suport, ele plutesc in spatiul-timp. Tensiunea stringurilor este data de cantitatea 1/(2pa), unde a este egala cu patratul lungimii stringurilor. Daca teoria stringurilor este o teorie a gravitatii cuantice, atunci marimea medie a unui string trebuie sa fie aproximativ egala cu lungimea Planck, care este aproximativ 10-33 cm.
Stringurile pot fi inchise (sunt ca o bucata de sfoara sub forma de cerc), sau deschise (ca o bucata de sfoara). Cele deschise se pot inchide si ele, devenind inchise. Aceste stringuri interactioneaza unele cu altele in spatiu si timp, rezultand particule elementare. Diferitele forme de interactiune dintre stringuri dau proprietatile fizice ale particulei n.t.
Asta nu este fizica pe care am invatat-o cu totii la scoala, ci una care sprijina si observa viata, spiritualitatea, planurile paralele ale existentei. Sa aruncam o privire. La urma urmei, fizica este cea care defineste universul fizic in care traim. Fizica se refera la obiectele din acest univers, la fortele care le tin laolalta si la secretele care fac mecanismul sa functioneze.
Fizica se mai refera si la extreme. La un capat al scalei, principiile bizare ale mecanicii cuantice descriu si estimeaza comportamentul a ceea ce este foarte, foarte mic: atomii si partile lor componente.
La cealalta extrema, cele doua teorii ale realitivitatii ale lui Einstein se ocupa de vastitatea universului in sine, de viteza luminii si de deformarea spatiului-timp de catre corpuri masive, cum ar fi stelele, galaxiile si gaurile negre.
Dincolo de frumusetea lor abstracta, ambele teorii sa-u dovedit a fi instrumente foarte puternice. Mecanica cuantica a dus la dezvoltarea chip-urilor de calculatoare. Relativitatea le-a dat cosmologilor instrumentele necesare ca sa explice tot felul de activitati ciudate care se petrec in imensitatea universului. Problema, spun ei, este ca, daca fizica cuantica este adevarata, atunci relativitatea trebuie sa fie falsa si invers.
Cand incerci sa aplici regulile ce guverneaza un taram pe regulile ce il guverneaza pe celalalt, ele nu mai functioneaza. Mecanica cuantica sugereaza ca, la nivel subatomic, unde materia si energia nu mai sunt entitati separate, universul este atat de haotic si de imprevizibil, incat este denumit spuma cuantica.
Pe de alta parte relativitatea functioneaza doar intr-un univers perfect neted si extrem de previzibil. Vreme de decenii, fizicienii au cautat un mod de a unifica aceste doua teorii puternice intr-o singura Teorie a Totului. Acum se pare ca au reusit prin Teoria Corzilor.
Conform acestui concept, cele mai mici lucruri din univers nu sunt particulele subatomice despre care am auzit cu totii: protonii, neutronii si electronii si nici macar particulele si mai mici, cu care lucreaza de obicei specialistii in fizica nucleara quarkul, leptonul, neutrino (care, daca ma intrebati pe mine, suna ca numele unei marci de cereale pentru micul dejun) si asa mai departe.
Se pare ca cele mai elementare particule din univers, de fapt, nu sunt deloc particule. Cea mai buna descriere a lor este ca sunt niste bucle de coarda, care vibreaza la anumite frecvente.
Aceste frecvente vibrationale determina identitatea corzii si implicit genul de particule din care ea va face parte: un quark care face parte dintr-un atom, care, la randul lui, face parte dintr-o molecula de materie, sau o particula care, in final, va deveni un foton de energie electromagnetica. Totul depinde de frecventa vibratiei.
Perceputa de la acest nivel, spuma cuantica nu mai pare atat de iremediabil haotica. Bine, asta ii multumeste pe fizicieni, insa cu noi cum ramane? Ce inseamna Teoria Corzilor, pentru noi?
Probabil deja v-ati napustit sa trageti concluzii: Teoria Corzilor sugereaza ca forma si continutul intregului univers este determinata de frecventele vibrationale din inima fiecarui atom, a fiecarei particule.
Acest concept coroboreaza ideea ca, pana la urma, nu este nici o diferenta intre materie si energie. Totul este una si totul este ca un fel de muzica. Va suna cunoscut? Conceptul acesta a fost deja inteles de mistici si de alte persoane de spiritualitate inalta, cu secole in urma.
Dar asta nu e totul. La nivel minuscul al Teoriei Corzilor un domeniu atat de mic, incat poate fi descris doar prin formule matematice extrem de complexe universul nu este constructia cvadri-dimensionala pe care suntem obisnuiti sa o percepem noi, oamenii si in care suntem obisnuiti sa traim. Oamenii functioneaza intr-o lume definita prin inaltime, adancime, latime si timp. Asta e tot ce stim.
Dar asta nu e tot ce este nici pe departe. Pana acum, fizicienii care lucreaza cu teoria corzilor poatuleaza ca aceste corzi exista peste tot, in 7 pana la 11 dimensiuni diferite in acelasi timp. Intr-un tarziu, vor identifica si o a douasprazecea dimensiune, unii spunand deja ca exista mai multe. La celalat capat al scalei cosmice oamenii de stiinta au acum dovada ca unele particule nu numai ca nu respecta limita de viteza cosmica a lui Einstein, viteza luminii, dar o depasesc cu mult.
Deci, ce inseamna toate astea pentru noi, la scara omeneasca? In primul rand, ele ne arata cat de mult mai au de invatat oamenii de stiinta. Pe de alta parte, acum stim ca mai exista si alte dimensiuni. Puneti asta laolata cu natura instabila si imprevizibila a acestui univers conform mecanicii cuantice si veti obtine suportul stiintific pe care se sprijina nu numai conceptul de dimensiuni multiple, dar si acela de universuri multiple in cazul acesta, universuri paralele si anume, asa-numita interpretare a Lumilor Multiple. Poate ca exista un numar infinit de astfel de universuri, care sunt, toate, conectate cu al nostru, la nivelul corzilor.
In sensul unei concluzii logice, asta ne spune ca locul in care va aflati acum, in vreme ce cititi aceasta carte, exista intr-un numar infinit de variatiuni, care au loc toate in acelasi timp. Intr-unul din aceste universuri stati singur. In altul, incaperea este absolut goala. Intr-un altul are loc o petrecere. Cu alte cuvinte toate lucrurile nu numai posibile, dar si probabile, intr-un univers alternativ.
Pacum, cei mai multi dintre noi am fost constienti de singurul univers pe care il ocupam. Acum prin noile frecvente de reconectare, putem sa interactionam cu alte planuri, sau cu alte dimensiuni... la nivel constient.
Aceasta este trecerea noastra de la fiinte omenesti cu cinci simturi, la ceea ce Gary Zukav numeste fiinte omenesti cu simturi multisenzoriale - sau ceea ce eu numesc fiinte omenesti trans-senzoriale sau transcendent-senzoriale. Astfel putem sa trecem dincolo - sa transcendem cele cinci simturi de baza pe care le avem."
fragment din cartea Reconectarea - Vindeca-i pe altii, Vindeca-te pe tine - de Eric Pearl

0 Response to "Vindecarea prin reconectare"

Trimiteți un comentariu