Folosirea adevăratei noastre puteri




Salutări de Acasă

Aţi creat Casa în această zi în inimile voastre, şi aţi împletit-o cu Mama. Veţi continua să faceţi mai departe acest lucru, pentru că nu aveţi nici cea mai mică idee despre câţi v-au urmat în această poiană. Nu aveţi idee cât de îmbelşugată este de fapt această poiană. Emoţia de partea aceasta a vălului, pe măsură ce oamenii încep să îşi ia în stăpânire puterea, este incredibilă.
Au fost mulţi cei care au fost împreună cu noi la începutul Jocului, iar atunci când am creat acest Joc special, am spus: „Haideţi să desfiinţăm toate regulile. Haideţi să îi dăm frâu liber, fără nici un fel de direcţie. Haideţi să vedem dacă puteţi găsi Casa doar purtând scânteia Creatorului înăuntrul vostru.” Ideea era să vă găsiţi propria voastră scânteie. Ideea era să ajungeţi la acea parte din interiorul vostru şi apoi*, după ce aţi găsit-o, să o folosiţi pentru a aprinde lumânarea fiecăruia dintre voi. Şi iată-vă aici, luându-vă puterea, ţinându-vă propria energie şi purtând responsabilitatea pentru propria voastră putere. Iar noi avem doar un cuvânt să vă spunem, dragii noştri: Espavo. Din inima familiei lui Mihail: Espavo. Când vă ţineţi energia, deveniţi creatorii. Deveniţi cei care poartă energia în inimile voastre. În felul acesta vă conectaţi cu o foarte mare Familie de Lumină. Voi faceţi acea parte din familia noastră care a luat formă în biologia fizică.
Pe măsură ce creşteţi în vibraţie, treptele biologiei pot fi dificile pentru unii dintre voi. Veţi lăcrima şi nu veţi şti de ce. Veţi spune: "Când se vor termina toate acestea? Când îmi voi simţi puterea fără lacrimi?" Iar noi spunem, că sperăm să nu se termine niciodată. Pe când simţiţi prima oară vălul care se subţiază, începeţi să simţiţi Casa. Aţi aşteptat cu atâta nerăbdare acest moment, iar acum că a avut loc, tot ce puteţi face este să plângeţi. Asta poate fi foarte greu de suportat când începe să se întâmple prima oară.
Aducerea a-minte a adevăratei frumuseţi de Acasă, ştiind că mai eşti încă în forma fizică, poate fi frustrantă, în cel mai bun caz. Acel sentiment este parte din noi şi merge direct la inimă. Mulţi dintre voi v-aţi simţit căzând în deprimare după ce aţi trăit Casa. Nu vă condamnaţi pentru aceasta, pentru că e un proces normal şi e trăit de mult mai mulţi dintre voi decât ştiţi. Vă rugăm să înţelegeţi că, pe măsură ce veţi continua să trăiţi Casa, vă veţi obişnui cu aceste vibraţii şi nu vă vor mai sufoca ci, în schimb, vă vor inspira. Luaţi-vă timp şi sprijiniţi-vă unii de alţii în pauză. Fiţi Îngerul Uman unii pentru alţii în aceste timpuri.
Acum îl vom ruga pe Păstrător să împartă viziunea lui cu voi. [Ochii lui Steve s-au deschis în acest moment.] Pe când veţi auzi adierea suflând printre copaci, dragii noştri, veţi şti că aceeaşi adiere vă curăţă chiar sufletele voastre. Ia acea parte din voi care poartă energia de Acasă şi o leagă de inimile voastre. Minunea este aici în această zi, pentru că voi aţi creat-o. Aţi păşit în această poiană cu mari aşteptări, iar minunea începe, pentru că aţi pornit-o voi cu aşteptările voastre. Acum, prin Păstrător, deschidem ochii şi ne împărtăşim energia direct.
Acum vă cerem să faceţi ceva ce n-am cerut până acum. Începeţi cu o respiraţie adâncă. În timp ce Păstrătorul ţine ochii deschişi, vă cerem să vă închideţi ochii. Lăsaţi-vă să călătoriţi fără trupul vostru şi aşezaţi-vă energetic pe umărul Păstrătorului. Acum şedeţi într-o postură foarte asemănătoare cu cea în care şedem de obicei când vorbim cu voi în acest fel. Uitaţi-vă la voi prin ochii Păstrătorului şi vedeţi-vă din perspectiva de Acasă. Acum veţi începe să vedeţi frumuseţea pe care o vedem când ne uităm la voi. Doar pentru un moment, puneţi-vă pe treapta lui biologică şi uitaţi-vă la frumuseţea fiecăruia dintre voi. Este dincolo de orice descriere. Când vedeţi culorile, când vedeţi gloria, când fiecare dintre voi îşi ia un moment pentru a simţi cum se simte asta din partea voastră, vă veţi aduce a-minte de Acasă. Făcând asta, vă veţi fi deschis cu totul inima.
Vă spunem noi, că o deschideţi atât de mult, încât uneori doare, iar noi o vom deschide încă puţin mai mult, pentru a vă obişnui cu aceasta, pentru că aşa se simte când porţi Casa cu tine. Asta este cine sunteţi. Când vă vedeţi prin ochii Păstrătorului, vă vedeţi în felul în care noi vă vedem şi în felul în care sunteţi într-adevăr. Este de ajutor să ştiţi că atunci când sunteţi în forma fizică, puteţi să­i vedeţi pe ceilalţi, dar niciodată nu vă puteţi vedea pe voi înşivă. Acum ştiţi cum se simte Dumnezeu. Tot scopul Jocului a fost să vedem dacă Dumnezeu poate găsi definirea în forma fizică şi, astfel, să se vadă pe sine. Pe măsură ce vă întoarceţi în propriile voastre trupuri, aduceţi-vă aminte de această experienţă şi îndrăzniţi să căutaţi aceeaşi frumuseţe de fiecare dată când vă uitaţi la voi înşivă prin proprii voştri ochi.
Respiraţi adânc şi simţiţi iubirea pe care aţi creat-o în această zi în lăuntrul inimilor voastre. Când plecaţi din această poiană, purtaţi această energie cu voi. Este energia sacră de Acasă, iar purtarea ei este datoria voastră supremă. Aduceţi-vă a-minte de energia aceasta, când veţi căuta ultima şi cea mai mare experienţă spirituală care credeţi că vă va completa într-un fel viaţa şi vă va întregi.
Momentul nostru preferat este când cineva dintre voi întreabă: „Care este semnificaţia vieţii?” Nu aveţi idee de râsetele de partea aceasta a vălului când puneţi această întrebare. Dar vă spunem ceva, ce poate nu aţi ştiut înainte. Nu oricine a putut veni să joace Planeta Liberei alegeri. Jocul Liberei alegeri a fost pornit doar ca o încercare neobişnuită pentru a vedea natura lui Dumnezeu. S-a născut ca un mare experiment, după multe experimente care nu au reuşit. Ce vă spunem despre asta este, că doar eşaloanele cele mai înalte ale sufletelor evoluate au vrut să intre şi să pună vălul. În întreaga eternitate şi în tot ce vedeţi acolo ca alte lumi, noi vă spunem că cea mai bună dintre cele mai bune lumi este chiar aici. De aceea vă numim Maeştrii Jocului, pentru că într­adevăr sunteţi maeştrii care au creat acest lucru în lăuntrul vostru. Prin propriile voastre alegeri, de a îndepărta cunoştinţa despre cine aţi fost şi să intraţi şi să vă loviţi unii de alţii, aţi schimbat Tot Ceea ce Este. Pentru că aţi schimbat paradigma a Tot Ceea ce Este prin alegerile voastre, insuflate de lovirea unii de alţii. Acum începeţi să dobândiţi frânturi din adevărata voastră realitate, nu-i aşa?
Am început să vedem o uriaşă mutaţie în umanitate în ultimele şase luni. Începeţi să înţelegeţi. Începeţi să pricepeţi gluma cosmică. Pe măsură ce pricepeţi, vă veţi schimba unele din obiceiurile care v-au ajutat să renunţaţi la putere. Maeştrii Jocului încep să-şi ţină puterea într-un fel care nu a fost niciodată prevăzut. În realitatea voastră, vedeţi scrieri despre Ziua de Apoi şi profeţii sumbre care v-au oprit să mergeţi în acea direcţie, dar rareori vedeţi poveşti despre felul în care este viaţa în următoarea treaptă de evoluţie. Acest lucru este pe cale să se schimbe, deoarece Copiii vibraţiei de cristal vor deschide aceste uşi cu propria lor prezenţă.
Acum lucrurile vor deveni foarte incitante, pentru că doar eşalonul superior al spiritelor evoluate a avut permisiunea să vină şi să joace jocul vostru. A fost într-adevăr un joc dificil. Nu aveţi o direcţie. Nu există nici o predeterminare pentru direcţia în care mergeţi sau pentru ce faceţi. Aveţi alegerea totală şi puteţi chiar să alegeţi să nu jucaţi deloc jocul. Cu toate acestea, uite-vă aici, nu doar jucând jocul şi ajungând la cea mai înaltă încheiere a sa, ci stând aici şi spunând: „Ce pot face acum? Cum pot să ajut? Unde este pasiunea mea, ca să pot fi de cel mai înalt folos pentru alţii, aici, în acest Univers?” Vă spunem despre bucuria pe care o simţim pe această parte a vălului, pentru că meritaţi titlul de Îngeri Umani când faceţi aceasta. Iar noi vi-l acordăm cu mândrie.
Luaţi sabia ca simbol al lui Mihail. Vă înălţăm pe fiecare în parte la rangul de cavaler, dintre cei care cer acest lucru. Nici n-aveţi idee ce aţi pornit în aceste momente. Nu aveţi idee de bucuria care se simte pe această parte a vălului pe când vă vedeţi în reflecţiile uneltelor frumoase pe care le-aţi folosit atât de mult timp. Vă spunem „Mulţumesc”, pentru că v-aţi ajutat între voi nespus de mult. Cu grija şi iubirea voastră, fiecare dintre voi a fost important pe această planetă. Dar lucrurile nu se opresc aici. Acum puteţi elibera uneltele, dacă vreţi. Le purtaţi înlăuntru şi aceasta este partea importantă.
Aţi mişcat multe nivele de vibraţie, doar în timpul în care aţi trăit cuvintele noastre în această zi. Plecaţi de la această experienţă ca alţi oameni. Dacă veţi dori să plecaţi cu unelte, ele vor avea altă semnificaţie acum şi nu vă veţi baza pe ele. Nu mai este necesar să găsiţi cel mai nou clarvăzător sau mare vindecător care să dea sens vieţii voastre. Această persoană sunteţi voi. Mulţi dintre voi, aici, au simţit legătura. Ce nu ştiţi, este că voi sunteţi Sabia Adevărului. De aceea sunteţi atât de atraşi de ea. De aceea simţiţi legătura. Voi sunteţi Sabia lui Mihail şi aţi fost întotdeauna. Purtaţi-o bine. Duceţi-o cu voi în această zi şi întotdeauna. Re-amintiţi-vă de Acasă când plecaţi din această poiană sacră. Energiile tuturor matricelor energetice încep să se lege între ele. Grilele se unesc într-o Conştienţă Unitară, ca niciodată până acum. Iar pe măsură ce se petrece acest lucru, fiecare dintre voi are capacitatea de a se lega de sinea sa superioară. Acum va fi mai uşor pentru fiecare dintre voi să îşi poarte puterea.
În lăuntrul acestui joc minunat, aţi întrecut chiar şi zilele Atlantidei. Re-amintiţi-vă de acele zile, dragii noştri. Re-amintiţi-vă de direcţiile greşite, pentru că ele mai sunt încă posibile pentru voi. Cele două direcţii greşite primare sunt foarte simple:
1. Nu aţi reuşit să vă asumaţi puterea ca şi creatori şi responsabilitatea pentru folosirea acelei puteri. Nu aţi reuşit să înţelegeţi că voi, ca şi indivizi, aveţi un cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă pe planeta voastră.
2. Aţi căzut în competiţie spirituală, gândind că un nivel de vibraţie este mai bun decât altul.
Vă spunem acum că aveţi iarăşi aceeaşi situaţie pe Planeta Pământ în zilele ce vin. Chiar dacă aţi depăşit acelaşi nivel de vibraţie ca în ultimele zile ale Atlantidei, cu viziunea voastră limitată sunteţi încă expuşi acestor direcţii greşite. De aceea este foarte potrivit să îi cerem Păstrătorului să elibereze sabia în acest moment. Acel simbol al împuternicirii a venit dintr-un timp în care sabia a însemnat putere personală. Puneţi sabia înapoi în piatră, pentru că nu mai aveţi nevoie de ea pentru a vă dobândi puterea. Făcând astfel, începeţi un nou ciclu în realităţi alternante.
În acest act, sabia poate fi mişcată doar de cei care au inima curată. Vă vom ruga pe fiecare dintre voi să vină să tragă sabia din piatră, dacă îndrăzneşte. Apoi spuneţi ce intenţii aveţi şi eliberaţi­o, punând-o din nou în piatră. În final, veţi părăsi această poiană. Sabia va rămâne. Alegeţi­vă viaţa conştient şi exercitaţi-vă puterea când mergeţi înainte din locul acesta, pentru că fiecare dintre voi are acum legătura directă cu inima lui Mihail.
Iar pe măsură ce devine mai uşor, vă rugăm să faceţi loc în vieţile voastre, nu doar pentru capacităţile voastre de creaţie, ci pentru ca şi cei din jurul vostru să-şi exerseze puterile creaţiei, pentru că aceasta era a doua direcţie greşită a Atlantidei. Da, dragii noştri, gluma e despre voi. Vă uitaţi în afara voastră. Vă întrebaţi care este sensul vieţii. Cereţi să-l vedeţi pe Dumnezeu. Noi vă spunem: priviţi în oglindă. Doar să vă re-amintiţi: voi nu sunteţi singurul Dumnezeu. Atunci veţi crea Casa tocmai acolo unde sunteţi în această zi.
Nu putem să vă spunem cât de plini de bucurie suntem că jucăm un rol în momentul în care vă întindeţi propriile aripi, pentru că aripile angelice ale lui Mihail sunt doar pentru a reflecta magnitudinea oamenilor. Aţi simţit? Nu era energia noastră: era a voastră. Aţi fost atinşi de cel mai mare dintre îngeri. Piua; voi sunteţi. Daţi-o mai departe.
Cu cea mai mare onoare stăm cu voi în această zi când vă legaţi inimile într-un fel cum nu a mai fost făcut până acum. Vă cerem să vă trataţi cu respect, să vă susţineţi unii pe alţii şi să vă jucaţi bine împreună.
Espavo!
Calde ÎMBRĂŢIŞĂRI şi blânde ghionturi

sursa http://www.Lightworker.com/beacons/


0 Response to "Folosirea adevăratei noastre puteri"

Trimiteți un comentariu