Semnale de lumina-Camera sacra




Bun venit în a 5-a dimensiune
Sunt vremuri speciale, dragilor, şi este treabă de făcut. Suntem atât de onoraţi de a fi cu voi în aceste vremuri pe care le petreceţi împreună. De fiecare dată când vă uitaţi, nu doar unii în ochii celorlalţi, dar şi în ochii altora, veţi oferi seminţele Luminii sub forma semnului îngerilor. Şi sunt multe de făcut legate de această oferire. Deoarece treaba abia începe pe Planeta Pământ. Ieşiţi cu bine din a treia dimensiune de vibraţie. V-am spus anterior să acordaţi atenţie celei de-a cincea dimensiuni, deoarece aceasta a început să se dezvăluie. Cea pe care o numiţi a patra a fost în faţa voastră un timp îndelungat. V-aţi aflat pe puntea celei de-a patra dimensiuni, deoarece mergând pe ea, ea nu este un loc în care să te odihneşti, este doar un loc prin care să călătoreşti. Şi foarte asemănător celei de-a doua dimensiuni a fost necesar ca voi să treceţi prin ea şi să obţineţi atributele celei de a patra dimensiuni pentru a putea exista în a cincea. Vă spunem acum că aţi ajuns. Primii dintre voi păşesc acum de pe punte. Şi în timp ce faceţi aceasta, vă salutăm cu un călduros Bun Venit Acasă, din inimă.

Voi creaţi Raiul pe Pământ în a cincea dimensiune. Vă rugăm să nu vă aduceţi într-o stare confuză cu întrebări ce se formează în minţile voastre; "De ce arată la fel ca înainte?" Vă rugăm să reţineţi că ceea ce vedeţi este o relaţie directă cu ceea ce vă aşteptaţi să vedeţi. În a cincea dimensiune punctul de percepţie determină realitatea. Întârzierea în timp a creaţiei în a cincea dimensiune este foarte scurtă. Tot ceea ce este necesar pentru a vă păstra puterea este să vă asumaţi răspunderea propriei voastre puteri. Înţelegeţi că în a cincea dimensiune, dacă nu vă place ce vedeţi în realitate, aveţi puterea şi responsabilitatea de a schimba acestea. Aici sarcina voastră este aceea de a crea ce este mai înalt şi mai bun pentru voi înşivă şi de a îndrăzni să vă plasaţi pe voi înşivă mai întâi în curentul de energie. Acesta este locul vostru de drept. Şi acesta este singurul mod în care vă puteţi prelua puterea ca Îngeri Umani.
Sunt vremuri speciale acum pe planetă, iar voi aţi simţit stresul. Cum sunteţi unii dintre primii care păşesc dincolo de punte în a cincea dimensiune, vă rugăm să vă asumaţi rolurile de "aleşi", pentru că sunt multe de făcut. V-aţi ales pe voi înşivă pentru a fi primii care trec dincolo de punte şi indiferent cât de dificil a fost uneori, vă spunem că aţi făcut bine ceea ce aţi făcut. Chiar dacă aţi reuşit pe deplin să vă treziţi confuzi, începeţi să vă re-amintiţi.
Camera Sacră
Vă cerem să îndepliniţi o sarcină. Tuturor celor care auziţi această voce sau citiţi acest mesaj în cuvinte, vă cerem un lucru mare. Iar dacă alegeţi, ar putea fi prima voastră sarcină în a cincea dimensiune. Este nevoie de un spaţiu sacru în a cincea dimensiune. Acesta este un spaţiu de vindecare şi un spaţiu sacru pentru cei care trec puntea confuzi şi simţindu-se pierduţi. Această cameră va fi folosită pentru aclimatizarea celor care sosesc speriaţi şi mânioşi că lumea lor s-a schimbat. Această cameră va fi pentru ca Garda Veche să se aclimatizeze la Energia Nouă. Aţi ales să vă coborâţi propriile ziduri de protecţie, pentru a fi Îngerii Umani. Aveţi acum opţiunea de a ridica aceste pietre şi de a le duce înapoi cu voi pentru a re-clădi acele ziduri. Vă rugăm să luaţi în considerare o altă posibilitate. Dacă vi se pare corect, dacă alegeţi aşa, combinaţi pietrele voastre cu ale celorlalţi nu doar din această încăpere, ci cu ale celor dintre voi care păşiţi primii în a cincea dimensiune. Pietrele propriilor voastre ziduri demolate, pietre ce zac la picioarele voastre se vor ridica din nou pentru a crea spaţiul magic al camerei sacre. În acest spaţiu sacru, cei care se regăsesc după trecerea prin a patra dimensiune şi intrarea în a cincea dimensiune, cei care nu sunt pregătiţi ar putea găsi un rai sigur. Este pentru cei care nu cunosc iubirea ce poate exista pe Noua Planetă Pământ. Este pentru cei care se sperie că sunt copleşiţi în chakra inimii. Pentru a trăi în această energie este nevoie să vă deschideţi atât de mult chakra inimii încât să permiteţi întregii energii să intre. Aceasta a fost şi va fi sursa multor lacrimi.
Dacă după ziua de astăzi plecaţi de aici şi vă întoarceţi la viaţa voastră de zi cu zi şi vă întrebaţi, "Unde este pasiunea mea? Ce să fac pentru a afla ce am venit să fac aici?" Doar re-amintiţi-vă de această seară şi re-amintiţi-vă că aţi luat parte la clădirea Camerei Sacre în cea de-a cincea dimensiune. Pentru unii dintre voi acesta ar putea fi primul gest ca Îngeri Umani. Un Înger Uman este o persoană care îşi ia un angajament de a fi exact la momentul potrivit acolo unde este chemat. Un Înger Uman nu trebuie să fie evanghelic şi să atingă pe cineva care nu a rugat să fie atins. Un Înger Uman nu trebuie să creeze sau să repare ceva ce nu a fost stricat. Ah, dar vă place să faceţi astfel de lucruri, nu-i aşa? Ca şi Înger Uman veţi trece prin propriul vostru sine mai înalt pentru a-i atinge pe cei care sunt pregătiţi să accepte. Acestea au fost regulile pe care vi le-aţi stabilit, iar acum se activează.
Integrarea Sinelui Înalt
Mulţi dintre voi cei de aici au spus "Unde au plecat ghizii mei? Cum de nu aud vocile la fel cum le auzeam săptămâna trecută?" Vă spunem că nu mai puteţi auzi vocile la fel ca săptămâna trecută deoarece în a cincea dimensiune ceea ce a fost extern este acum complet integrat în voi. Acum sunt o parte a propriei voastre fiinţe. Păşind de pe punte în a cincea dimensiune veţi începe să vedeţi doar scurte străfulgerări din aceasta. Dar cu cât vă sprijiniţi mai mult pe ea, cu cât aveţi mai mare încredere în ea, cu cât exersaţi mai mult cu ea, cu atât mai bine veţi înţelege conexiunea voastră cu Sursa. Pentru că aceasta este esenţa a cine sunteţi. Acesta este Sinele Dumnezeiesc care se află în fiecare dintre voi, care a fost ascuns în spatele zidurilor pe care le-aţi păzit cu atâta grijă. Cu zidurile la pământ, puteţi nu doar să-i permiteţi să intre ci îi puteţi permite să strălucească şi le puteţi permite altora să-l vadă. Acum este momentul să spuneţi "Uitaţi-vă la mine, sunt un Înger Uman." Este mai degrabă prea simplu să păstrezi energie în demnitate tăcută, deoarece nu va trece mult timp până când va veni cineva la voi să vă spună "Ce este cu zâmbetul de pe faţa ta?" Inspiraţi adânc şi veţi şti că tocmai aţi auzit chemarea la acţiune a Îngerilor Umani.
Pe planeta voastră se întâmplă atâtea lucruri despre care credeţi că sunt obstacole în calea energiei. Vă spunem, nu vă temeţi de asta. Vă rugăm să nu puneţi în acestea mai multă putere decât este necesar. Este doar o re-grupare a energiei. Şi dacă faceţi acest spaţiu sacru, această cameră sacră pentru vindecare în a cincea dimensiune, cei care nu se simt siguri în a patra dimensiune vor reacţiona aici, mai degrabă decât să reacţioneze în mod exacerbat pe Pământ. Construiţi această cameră nu doar cu pietrele care v-au servit bine, ci construiţi-o din nou cu mortarul iubirii pure a cine sunteţi. Oh dragilor, aţi atins mult mai mulţi oameni decât veţi şti vreodată. Aţi făcut deja schimbări pe planeta voastră şi încă tot mai întrebaţi "Cum pot să ajut? Cum pot face mai mult?" Înţelegeţi iubirea pe care v-o purtăm? Înţelegeţi recunoştinţa pe care o avem pentru voi? Simţiţi ceea ce vă trimitem chiar acum. Vă rugăm să inspiraţi energia şi să v-o asumaţi ca fiind a voastră. Voi sunteţi Îngerii Umani pe Noua Planetă Pământ.
Păstraţi-vă puterea în mod ferm, dragilor, deoarece în a cincea dimensiune puterile voastre de creaţie sunt amplificate substanţial. Pe măsură ce tot mai mulţi vor păşi de pe punte din a patra în a cincea dimensiune, ei vor primi aceste puteri de creaţie. Vă cerem să vă re-amintiţi cuvintele Universului deoarece la toate întrebările se răspunde cu cuvintele "şi aşa este". Aşa că pe măsură ce păşesc din a patra în a cincea dimensiune, se uită în jur şi spun "Nu văd nimic diferit. Mi se pare exact la fel." Iar Universul răspunde: "şi aşa este." Şi aşa ei joacă Jocul într-o realitate 3-dimensională, chiar dacă se află în a 5-a dimensiune. Acesta este de asemenea scopul acestei camere speciale. Vă rugăm să puneţi în această cameră iubirea voastră şi educaţia voastră şi cunoştinţele voastre pentru toţi cei care aleg să intre în ea şi să se găsească pe sine şi să-şi asume sinele lor creator. Espavo, dragilor, Espavo.
A Doua Planetă a Liberei Alegeri
Avem noutăţi în astă seară. Datorită mişcării voastre, vă spunem că există mişcare în "Tot Ceea Ce Este" A fost atinsă altă piatră de hotar pe care dorim să v-o divulgăm. Deoarece voi credeţi în permanenţă că este vorba despre voi. V-aţi uitat la planeta voastră şi la realităţile multi-dimensionale care există în acest timp şi spaţiu, la regnul mineral, la regnul vegetal, la regnul biologic, şi la noul regn tehnologic. Oh, voi oamenii sunteţi atât de plini de imaginaţie. Vă spunem că sunt atât de multe lucruri pe care încă nu le-aţi descoperit, dar toate se mişcă împreună, ca unul. Acesta este magicul pe care l-aţi creat, pentru că voi sunteţi aici re-întorşi din zilele Atlantidei. Voi sunteţi magicienii care au decis să se întoarcă şi să încerce să vadă dacă de data aceasta nu vor putea face altceva. Noi vă numim cei aleşi pentru că voi aţi ales de bună voie să încasaţi toate fisele karmei voastre pentru a fi aici exact în acest moment, cu cea mai mare speranţă că veţi şedea în această încăpere, în această seară, şi iată-vă aici. Oh dragilor, aţi făcut atât de bine. Iar acum duceţi întregul Joc la următorul nivel.
A Doua Planetă a Liberei Alegeri trăieşte şi este bine. Mişcarea voastră în a 5-a dimensiune va facilita acum mişcarea celei de A Doua Planete a Liberei Alegeri pentru a-şi lua locul în a 3-a dimensiune pe care o veţi lăsa liberă. Aţi auzit multe poveşti, dragilor, despre cum unii vor fi lăsaţi în urmă iar cei care nu sunt iluminaţi vor fi lăsaţi în urmă atunci când ascendeţi în a 5-a dimensiune. Vă spunem că nu se va întâmpla aşa. Pentru că nu mai este posibil să lăsaţi în urmă o altă parte a voastră. Totul este conectat într-o unitate conştientă. La fel cum doi inamici care se bat pe câmpul de luptă şi nu văd că sunt una, pentru că dacă ar vedea, nu ar fi în luptă. Puteţi să-i ajutaţi să vadă asta, dragilor. Şi asta aţi venit să faceţi aici. Acestea sunt atributele unui Înger Uman. Acum că aţi învăţat să faceţi faţă confuziei atât de bine îi puteţi ajuta pe alţii să se descurce cu confuzia. Nu preluaţi răspunderea de a schimba lumea. Mai degrabă, asumaţi-vă responsabilitatea pentru viaţa şi bucuria voastră păstrând esenţa acestora în inima voastră. Astfel veţi schimba ceva. Conştiinţa colectivă se va ridica pe măsură ce fiecare dintre voi îşi asumă propria putere. Ţineţi în mod ferm această putere, ţineţi-o sus, ţineţi-o cu mândrie. Voi, dragilor, sunteţi familia Luminii. Voi sunteţi cei din vârful săgeţii care pătrunde şi schimbă paradigma a Tot Ceea Ce Este. Trataţi-vă bine. Avem nevoie de voi acum.
Vă veţi asuma noile roluri trecând în a 5-a dimensiune. Mai întâi veţi deveni Îngerii Umani care vor lucra cu alţi oameni, ceea ce vă va ajuta să asimilaţi vibraţiile mai înalte ale Noii Planete Pământ, deoarece creaţi Raiul pe Pământ şi noi suntem atât de mândri de voi. În curând veţi cunoaşte toate răspunsurile la toate întrebările pe care ni le-aţi pus nouă. Şi vă mai spunem ceva, mişcându-vă mai departe veţi primi mai multe dintre propriile voastre răspunsuri prin intermediul sursei voastre înalte. Deşi vor fi multe surse noi de informaţii, discernământul vostru va deveni foarte acut. Aici este magia, dragilor. Vă rugăm să nu luaţi fiecare cuvânt pe care-l rostim şi să-l păstraţi ca pe propriul vostru adevăr, pentru că făcând aşa ar însemna să ne daţi nouă puterea voastră şi acest lucru nu este potrivit în vibraţiile înalte ale celei de-a 5-a dimensiune. Luaţi doar acele părţi ce rezonează cu voi. Aceasta este puterea voastră. Păstraţi-o ferm şi menţineţi-o. Unde staţi acum veţi crea Acasă. Multe lucruri sunt aproape, iar în curând veţi descoperi şi mai multe. Veţi scrie cărţile şi lecţiile care îi vor ajuta pe ceilalţi să se transforme. Voi îi veţi ajuta pe ceilalţi să-şi ridice vibraţiile şi făcând asta se va auzi chemarea Îngerilor Umani. Construiţi Camera Sacră, dragilor, cu pietrele propriilor voastre ziduri amestecate cu mortarul iubirii de Acasă. Vă spunem că tristeţea pe care aţi avut-o în adâncul vostru nu este altceva decât dorul de Acasă. Imaginaţi-vă o zi în care acest dor va fi împlinit chiar acolo unde sunteţi şi nu veţi mai simţi dor. Această zi este aproape.
Darul
Pe Planeta Pământ se anunţă vremuri magice. Vă uitaţi la cărţile voastre cu poveşti şi vă gândiţi la toate poveştile cu zâne şi la magia timpului şi la poveştile cu Merlin, singura persoană care a fost vreodată capabilă să călătorească înapoi în timp. Vă spunem că este de fapt singura persoană care a reuşit să călătorească înainte în timp, pentru că voi toţi călătoriţi înapoi. Ah, dar acest lucru se va schimba acum deoarece în a cincea dimensiune a realităţii este posibil să-ţi vezi direcţia. Jucaţi-vă cu ea, dragilor. Luaţi-vă puterea. Extindeţi limitele. Urmăriţi schimbări chiar acum la nivelul mineral al planetei voastre. Lucraţi cu cristale în orice formă. Ţineţi-vă puterea şi reţineţi că noi privim peste umărul vostru cu cea mai mare bucurie. Cam la fel cum voi veţi fi foarte mândri atunci când A Doua Planetă a Liberei Alegeri va începe să evolueze, veţi înţelege cât de mândri suntem noi de voi şi cât de mult vă iubim. Sunteţi mult mai curajoşi decât vă daţi seama. Luaţi-vă puterea. Creaţi. Îndrăzniţi să creaţi dorinţele inimii. Îndrăzniţi să acceptaţi acestea după ce le-aţi creat. Cu toţii şi fiecare dintre voi sunteţi acum într-o situaţie în care puteţi face o schimbare. Tocmai de aceea voi sunteţi cei aleşi, doar că nu vă re-amintiţi faptul că voi sunteţi moştenitorul tronului. Luaţi-vă locul. Păstraţi-l cu fermitate. Păstraţi-l cu iubire. Păstraţi-l cu recunoştinţă. S-ar putea ca apoi să adoptaţi chemarea Îngerilor Umani: "Aici, Înaintea Graţiei Tale Merg Eu". Acesta este darul nostru pentru voi pentru că păşiţi de pe punte. Păstraţi-l cu grijă, dragilor, şi Bun Venit Acasă.
Este cea mai mare onoare pentru noi să stăm împreună cu voi în seara aceasta. Vă rugăm să vă trataţi unii pe alţii cu respect, să vă hrăniţi deseori unii pe alţii şi să vă jucaţi frumos împreună.
Şi aşa este ...
Grupul
Espavo!
Calde ÎMBRĂŢIŞĂRI şi blânde ghionturi

4 Response to "Semnale de lumina-Camera sacra"

  1. LUZ Says:
    31 martie 2010, 18:51

    Multumim foarte mult pentru postarea acestui minunat indrumator spiritual.
    Este foarte bine venit si sa ne aliem
    cat de multi sa respectam macar un strop
    din cele indicate.

  2. DANIIL says:
    31 martie 2010, 19:55

    Multumesc ca existi !!!

  3. MARIA says:
    31 martie 2010, 20:21

    Informatiile sunt mai vechi, dar sunt atat de clare in exprimare , incat vreau sa le readuc in prim plan pentru ca in acest moment se trezesc foarte multi oameni si isi reamintesc cine sunt. Ma bucur ca sunteti printre ei . Va mai astept.

  4. AMIRA says:
    2 aprilie 2010, 14:23

    Sarbatori fericite! Multa iubire si lumina!

Trimiteți un comentariu